Sefii nostri cei de toate zilele

Zilele acestea un prieten mi-a povestit un incident petrecut recent intr-un penitenciar.

Un salariat, numele conteaza mai putin, a avut parte de o experienta inedita. A intocmit un raport de incident unui detinut, totul trebuind sa urmeze procedura legala. Din pacate, seful direct, proaspat sef mai precis, cu o experienta in paza pe vremea Legii 23, venit dupa 5 ani de la (de)formare profesionala, intimidat de detinutul care s-a autoranit, a reactionat creand un precedent periculos pentru siguranta respectivului penitenciar, raportul disparand in neant.
A mai dispus o serie de masuri halucinante, masuri care au facut detinutii sa realizeze ca au un avantaj moral de acum inainte. Santajul reusit a scazut prestigiul personalului, detinutii deja hotarand care vor fi mijloacele viitoare prin care vor scapa de eventuale sanctiuni legale ale administratiei ... autoranirea.

Pe aceasta cale transmitem respectivului sef, si ii dam spre studiu o mica parte dintr-un indrumar de actiune in situatii de criza, si ii spunem ca niciodata acei salariati din subordine nu ii vor mai acorda respectul necesar, actiunile sale fiind contrare oricaror principii morale si etice, oricaror prevederi legale.

Domnule sef, nu asa se pastreaza o functie, nu asa stabilizezi un scaun, vanzand colegii la presiunea detinutilor. Ai niste vorbe ce le spui de cand ai venit: "pe mine ma intereseaza banutii". Si pe noi ne intereseaza, cei care lucram in sistem, dar asta nu inseamna ca trebuie sa calci pe cadavre, asta nu inseamna ca ANP-ul te apreciaza daca nu afla ce se intampla la tine in unitate.

ANP-ul te apreciaza daca gestionezi situatiile de criza, dar nu asa cum ai facut tu, uite mai jos un exemplu, ANP-ul te apreciaza daca construiesti in jurul tau o echipa, nu daca o dezbini, nu daca iti injosesti subordonatii, cu atat mai mult cu cat cel caruia i-ai facut asta este ofiter, are functie de conducere si destui agenti in subordine. Daca lui i-ai facut asta, dar lor !!!

Deci, sunt multi astfel de sefi, cititi dragii mei .....

Un deţinut se autorăneşte ca formă de şantaj

· Deţinutul deja s-a autorănit când intervenim noi:
Folosim tonul de voce jos, calm, ne apropiem cu atenţie dacă are în continuare obiectul tăios în mână.
Nu facem reproşuri, nu folosim tonul paternal.
Întrebăm care este problema şi îi explicăm că vom rezolva problema după ce primeşte tratamentul de prim ajutor.
Scopul nostru este să îl ducem la cabinetul medical şi să primească asistenţă medicală. Dacă el refuză NU ÎI SATISFACEM REVEDICAREA CÂND ESTE ÎN ACEASTĂ STARE. Îl imobilizăm, îl ducem la cabinet şi după ce îşi revine nu ocupăm de rezolvarea problemei lui.

Comentariu: frecvent deţinuţii care se autorănesc ca un element de presiune, vor să obţină lucruri care nu sunt regulamentare. Totuşi, se întâmplă ca deţinuţii să ajungă să facă acest lucru pentru că nu li se rezolvă la timp o problemă. Chiar dacă ştim acest lucru, nu trebuie să cedăm şantajului. Ne vom ocupa separat, pe de o parte de problema deţinutului, pe de altă parte de acel membru al personalului care nu şi-a îndeplinit atribuţiile de serviciu.

Important: chiar dacă considerăm că un coleg nu şi-a făcut bine treaba sau că un grup de colegi are mereu probleme în relaţionarea cu deţinuţii nu trebuie să ne lăsăm copleşiţi de un sentiment de „vinovăţie” asumată pentru grupul profesional respectiv, vinovăţie care să ne facă să gândim că, de vreme ce instituţia nu-şi face treaba bine, nu putem să le pretindem deţinuţilor să respecte regulamentul. Incorectitudinea instituţiei nu justifică comportamentul antisocial, violent şi încălcarea regulilor de către deţinuţi. Deţinuţii sunt antisociali pentru că au ales să fie aşa, pentru că aşa vor ei să răspundă la dificultăţile pe care le întâmpină în viaţă.

Deţinutul se află în faţa ta cu obiectul tăios în mână şi ne ameninţă că se va tăia

Folosim tonul de voce jos, intonaţiile cu accente coborâtoare. În această situaţie sunt cele mai periculoase tonul de voce superior înţelegător şi cel prietenos.
Ne apropiem fără nici un semnal de ameninţare la distanţa de 1 – 1,5 metri. Este foarte important în acest caz să nu depăşim distanţa pe care el o consideră sigură pentru el.
Întrebăm ce vrea. Cerem cât mai multe detalii despre problema pe care o are. Folosim expresii gen „eu cred că mai bine încercăm să rezolvăm problema altfel”, îi prezentăm alternativele. Îl întrebăm cum altfel se mai poate rezolva problema lui. Îi punem întrebări care îl obligă să gândească, să facă raţionamente. În acest fel în mintea lui, orizontul se lărgeşte şi nu mai este obsedat de faptul că nu-şi poate rezolva problema altfel decât dacă se taie.
Nu ne centrăm pe faptul de a-i lua obiectul din mână pentru că acest obiect îl face să simtă că are un grad anume de control asupra situaţiei. Ne centrăm pe problema lui şi pe alternativele de acţiune pe care le are, altele decât autorănirea.
Dacă insistă cu revendicarea lui nu îi vom satisface solicitarea atâta timp cât este cu lama în mână. Nu este obligatoriu ca el să se taie.

Trebuie ca deţinutul să creadă că problema îi va fi rezolvată şi că nu este nevoie să se taie.

Trebuie să îi comunicăm informaţie credibilă.

Este important ca instituţia să nu cedeze la şantaj.

Este important ca cel care lucrează cu deţinutul să poată respecta promisiunile făcute.

UPDATE: Agentii de pe sectia unde s-a intamplat incidentul spun ca detinutul se lauda ca ofiterul BPCT l-a invat sa-l reclame pe ofiterul care i-a facut raport de incident la Bucuresti.

Gurile rele spun insa ca motivul real este decizia ANP de a desfiinta functiile de sefi birou la BPCT si respectivul siparez are promisa mutarea pe functia de sef birou la SDRP daca reuseste sa-i faca o cheie acestuia, sa-i franga gatul, lucrand oricum de ceva timp la o mapa documentara cu numele acestuia.

http://olteniaprison.blogspot.com/2009/12/mapa-documentara.html

CITAT: O bila neagra a lucratorilor DPCT a fost acceptul constituirii de mape documentare pe diferite perioade, 3, 6 luni, deschise atat liderilor sindicali cat si ofiterilor cu functii de conducere cazuti in dizgratie. Aceste mape documentare i-au ajutat pe conducatorii ANP fie sa-si plateasca polite, sa puna in functii cheie oameni fideli sau sa-si recompenseze ciracii.