marți, 26 ianuarie 2010

S.I.O.-O.P.

În cursul zilei de ieri, imediat după postarea articolului Punct şi de la capăt, am primit pe adresa de mail a blog-ului câteva detalii destul de interesante despre un anumit Jeane, căruia un director de penitenciar i-a spus prin lunile octombrie-noiembrie: "lasă Jeane că o să am eu grijă de tine".

Am apelat la colegii mei de blog, care au solicitat activarea S.I.O.-O.P. (Serviciul Independent Operativ - Oltenia Prison), CI-ştii virtuali. Nota internă întocmită de aceştia mi-a parvenit în urmă cu câteva minute.

Se spune că Jeane nu s-a liberat. El este în custodia unui penitenciar craiovean, întâmplător condus de mai vechiul lui şef de la pielărie. Este un pepeleu relativ cuminte, fără să se facă remarcat prin ceva abateri disciplinare. În trecut, cu oarecare legătură cu cazul enunţat în articolul precedent, despre acesta se spune că ar fi fost mutat din fabrica de încălţăminte deoarece ar fi fost găsit cu ceva plusuri, de genul a câtorva zeci de metri de piele naturală, necesari pentru onorarea comenzilor neoficiale.

Iniţialele lui Jeane sunt M. J.-Z. Nu ar fi nimic neobişnuit în materialul întocmit de S.I.O.-O.P. dacă nu ar fi descoperit faptul că Jeane a fost recompensat cu permisiunea de ieşire din penitenciar pentru 24 de ore pe data de 24.12.2009.
Iaraşi am intra în cotidian cu asta, doar că, CI-ştii noştri virtuali au descoperit faptul că mai-marii noştri de la ANP i-au respins acestuia, anterior, de câteva ori această recompensă, atunci când s-a solicitat mai mult de o zi, deoarece avea o condamnare de 12 ani, pentru o infracţiune cu violenţă, omor, iar pedeapsa sa era în termen tocmai în 2015.

Cum acordarea celor 24 de ore rămâne conform legii la latitudinea directorului, se spune că acesta nu a pierdut ocazia să se revanşeze pentru munca prestată de pepeleu la fabrica de încălţăminte cât şi pentru discreţia de care acesta a dat dovadă în ancheta ce a urmat descoperirii surplusului menţionat anterior, chiar dacă, indirect, specialiştii ANP-ului consideraseră prin refuzul lor, că acesta nu îndeplinea criteriile de acordare a acestei recompense.

Aşteptăm cu interes reunirea trioului despre care se spune că, în urmă cu câţiva ani, făcea legea în făbricuţa noastră de încălţăminte.

Mulţumim S.I.O.-O.P. pentru nota internă redactată şi ne exprimăm speranţa că omologii lor, unii la propriu virtuali, nu le vor purta ranchiună.


5 comentarii:

  1. Si normal ca M.J.Z. este "cuminte"...doar asa l-a invatat tatuca...si cand a calcat pe bec si fost surprins de catre un agent (saracul) cu telefon mobil,tot de tatuca a fost iertat, in cadrul comisiei solemn prezidata de acesta(nu prin alte mijloace ca alti...).Si ca astazi un "mare" om si-ar fi sarbatorit ziua de nastere, hai sa-i uram si noi "La multi ani"...celui care pare sa-i calce pe urme!

    RăspundețiȘtergere
  2. Da, s-a întâmplat şi asta, prin luna a 9-a 2009.

    Nu am publicat în totalitate nota internă primită de la SIO-OP.

    RăspundețiȘtergere
  3. Acum am înţeles ideea. :::DDD

    Sunt al 2-lea !!

    LA MULŢI ANI!! ... Ceauşescule ....

    RăspundețiȘtergere
  4. Nu e bine sa-i zici asa. Ceausescu macar a facut ceva, nu doar o parcare si-o bordura.

    RăspundețiȘtergere
  5. La tG Jiu a fost manevra de manevra clar da puscarie imbacsita , rusine, pt ba ENACHE nu merita ast tratament, nea Gica fii tare , NU MOR CAII CAND VOR ANP

    RăspundețiȘtergere

Reguli pentru postare

1 - Oricine poate comenta articolele publicate pe blog fără a fi nevoie de înregistrare. Comentariile sunt moderate înainte de publicare.

2 - Pentru a putea fi publicate, comentariile trebuie să respecte următoarele condiţii:

•să se refere la subiectul articolului, sau să urmeze linia logică a unei dezbateri;
•să fie inteligibile;
•să respecte opiniile şi convingerile celorlalți cititori;
•să fie argumentate;
•să nu fie jignitoare, obscene, pornografice, abuzive sau ilegale;
•să nu conţină amenințări sau abuzuri verbale la adresa altor persoane care postează pe blog;
•să nu instige la ură sau discriminări de orice natură;
•să nu fie repetitive, lipsite de sens, sau spam;
•să nu incite la reacţii negative.

3 - Decizia de nepublicare sau de ştergere a unui comentariu este finală şi nu poate fi negociată. Puteţi reveni oricând cu un comentariu care să respecte regulile.