marți, 5 ianuarie 2010

La vanatoare de bloggeri

Conform informatiilor furnizate de colegii de blog de la Pelendava, astazi a descalecat guvernatorul (BECHEANU) pe aceasta mosie, cu scopul declarat de a identifica si anihila, impreuna cu CRAIOVEANU, bloggeri din cele 2 puscarii.

Subsemnatul, pe baza afirmatiilor de la sfarsitul articolului precedent, prin analogie plecand de la marturisita situatie de colegialitate cu nea Tatu pana la plecarea acestuia la PMT, am fost stabilit clar ca apartenenta profesionala la Penitenciarul Craiova.

Siparezul, a fost identificat ca facand parte din personalul sectorului operativ de la Penitenciarul Pelendava.

Ceilalti membri ai echipei, au dat nastere la mai multe speculatii, vehiculandu-se diverse nume din ambele penitenciare.

Deranjul cel mare pentru seniorii directori a plecat de la stigmatizarea deciziei prin care cei doi doreau sa iasa in evidenta in fata ANP.
Nu a contat ca poate primul lucru pe care trebuiau sa-l faca era de a se apleca asupra fondului problemelor enuntate in precedentul articol, respectiv nerealizarile celor doi, mai important a fost efectul acestui articol si incercarea de anihilare a gherilei virtuale.

Dupa ce au stabilit pasii necesari si si-au jurat credinta vesnica, solidaritate in fata echipei Oltenia Prison, Vampirul si-a adus aminte ca va fi iarasi acoperit de ridicol daca dupa ce a dat aceasta dispozitie, se va prezenta in fata poporului (a se citi subordonatii), fara ... uniforma militara.

Solidaritatea tocmai declarata si-a pus amprenta imediat. Salariatii Penitenciarului Pelendava l-au vazut pe Bechi, venind taras-grabis, cu bratul plin de haine de la magazia de echipament a unitatii. Acum, el e guvernator, intrebarea este ce vor face cei din PMS ce nu au relatii sus-puse prin celelalte 2 unitati astfel incat sa se echipeze corespunzator.

4 comentarii:

  1. Esti dus rau frate. Am ras o jumatate de ora. Pozele sunt bestiale, ii reprezinta.

    RăspundețiȘtergere
  2. Ce căuta Bechi să ia haine la Pelendava? Nu mai are Ştefan haine? Nu cred că s-a schimbat echipamentul pentru ofiţeri! Decât altul de unde nu ştii mai bine unul la care să-i ştie de frică ................Întărâtă-i Adi!

    RăspundețiȘtergere
  3. Poate nu avea marimea lui, mai stii? Adevarul este ca e mare ... si prost.

    RăspundețiȘtergere
  4. Bechi esti varza ! vinator mai trebuie sa te faci ca in rest le stii pe toate.

    RăspundețiȘtergere

Reguli pentru postare

1 - Oricine poate comenta articolele publicate pe blog fără a fi nevoie de înregistrare. Comentariile sunt moderate înainte de publicare.

2 - Pentru a putea fi publicate, comentariile trebuie să respecte următoarele condiţii:

•să se refere la subiectul articolului, sau să urmeze linia logică a unei dezbateri;
•să fie inteligibile;
•să respecte opiniile şi convingerile celorlalți cititori;
•să fie argumentate;
•să nu fie jignitoare, obscene, pornografice, abuzive sau ilegale;
•să nu conţină amenințări sau abuzuri verbale la adresa altor persoane care postează pe blog;
•să nu instige la ură sau discriminări de orice natură;
•să nu fie repetitive, lipsite de sens, sau spam;
•să nu incite la reacţii negative.

3 - Decizia de nepublicare sau de ştergere a unui comentariu este finală şi nu poate fi negociată. Puteţi reveni oricând cu un comentariu care să respecte regulile.