Câinele comunitar de la Pelendava

Nu, nu este ceea ce credeţi, nu m-am referit la cineva anume. Pur şi simplu este vorba chiar de un căţel, pe nume Bobi, alintat Bobiţă.

În anul 1999, la înfiinţarea acestui penitenciar, pe vremea când comandant al acestei instituţii era colonelul Lăzăroiu, acest căţeluş a fost adoptat de personalul sectorului operativ. Primul prezent înainte de ora 07.00 cât şi înainte de ora 19.00 la darea ordinului de misiune de către şefii de tură, era Bobiţă.

Calităţile sale au fost apreciate în scurt timp de către toţi agenţii din operativ. Atât pe timp de zi, cât şi pe timp de noapte căţeluşul nostru s-a dovedit un ajutor de încredere şi de nădejde pentru lucrătorii penitenciarului.

"Alarmele acustice" ale acestuia au făcut posibilă intervenţia oportună a agenţilor în urmă cu câţiva ani la magaziile de cereale şi la Ferma de porci a instituţiei, în două nopţi întunecoase, când persoane necunoscute au escaladat gardul penitenciarului.

De atunci şi până în prezent, Bobiţă a devenit o mascotă a sectorului operativ remarcându-se prin încă două calităţi: devenea agitat de câte ori vedea persoane în civil, sau de câte ori, probabil vreun simţ câinesc, simţea suflet de om rău.

Astăzi, 27.01.2010 Bobiţă a fost decretat non grata de directorul acestui penitenciar. Încă din iulie 2009, Bobiţă şi-a manifestat antipatia pentru domnia sa. Indiferent de hainele purtate, civil sau nu, acesta îi arăta dantura îmbătrânită de cei aproape 11 ani în "serviciul penitenciar."

Aşa cum spunea Huggin pe Penifest ieri, probabil frisoanele date de blog-ul nostru au simţit nevoia unei refulări. Cum ultimele refulări ale caracterului au avut efect de bumerang, acesta s-a orientat de această dată spre un necuvântător, din păcate un prieten de încredere şi tăcut al pălmaşilor. Motivul oficial a fost că a clănţănit la un civil, cel neoficial l-am enunţat anterior.

Toată ziua, întregul detaşament de deservire al penitenciarului s-a transformat în detaşamentul de hingheri al acestuia. Plecarea la lupta cu bietul căţeluş s-a făcut cu pregătirea de rigoare: şeful punctului de lucru fiind ameninţat cu repercursiuni dacă nu prinde căţelul, iar lucrătorii din operativ cu repercursiuni dacă intervin la pepelei să nu-l prindă.

Căţelul nu a fost prins, a simţit răutatea umană gratuită şi a fugit, dar mâine urmează o nouă zi. Comandamentul antirabic constituit cu această ocazie a hotărât că dacă şi mâine eşuează în vânătoare, să-l asasineze cu otravă. Doar nu se poate ca excesele dictatoriale să fie înfrânate şi de acest necuvântător.

În rest se spune că Pelendava şi-a rezolvat toate problemele, echipa managerială e sudată. Doar că nu e sudată de un specialist, din păcate specialistul (sudorul unităţii), mare pescar ce aprovizionează şi prin cartierul Brestei unde stă un mare şef, a fost mutat la Staţia de epurare, la program de 8 ore, considerat de conducătorul unităţii ca mare specialist, doar pescarii le au cu apele, nu?

Cu permisiunea autorului acestui articol, intervin cu o completare, în fapt o fabulă (notă autor - pentru a fi cât mai aproape de realitate, fabula prezintă mici modificări) dedicată domnului director Craioveanu. Sper că se va identifica singur în personajele acesteia.

---

"Cât îmi sunt de urâte unele dobitoace,
Cum lupii, urşii, leii şi alte câteva,
Care cred despre sine că preţuiesc ceva!
De se trag din neam mare,
Asta e o-ntâmplare:
Şi eu poate sunt nobil, dar s-o arăt nu-mi place.
Oamenii spun adesea că-n ţări civilizate
Este egalitate.
Toate iau o schimbare şi lumea se ciopleşte,
Numai pe noi mândria nu ne mai părăseşte.
Cât pentru mine unul, fieştecine ştie
C-o am de bucurie
Când toată lighioana, măcar şi cea mai proastă,
Câine sadea îmi zice, iar nu domnia-voastră."
Aşa vorbea deunăzi cu un bou oarecare
Samson, dulău de curte, ce lătra foarte tare.
Căţelul Samurache, ce şedea la o parte
Ca simplu privitor,
Auzind vorba lor,
Şi că nu au mândrie, nici capricii deşarte,
S-apropie îndată
Să-şi arate iubirea ce are pentru ei:
"Gândirea voastră, zise, îmi pare minunată,
Şi sentimentul vostru îl cinstesc, fraţii mei."
- "Noi, fraţii tăi? răspunse Samson plin de mânie,
Noi, fraţii tăi, potaie!
O să-ţi dăm o bătaie
Care s-o pomeneşti.
Cunoşti tu cine suntem, şi ţi se cade ţie,
Lichea neruşinată, astfel să ne vorbeşti?"
- "Dar ziceaţi..." - "Şi ce-ţi pasă? Te-ntreb eu ce ziceam?
Adevărat vorbeam,
Iubesc mândria şi îi urăsc pe lei,
Că voi egalitate, dar nu pentru căţei."

Aceasta între noi adesea o vedem,
Şi numai cu cei mari egalitate vrem.

P.S. Deşi sunt în silenzio stampa, nu am reuşit să mă abţin să nu vin cu completări. Mi-am adus aminte, pe lângă cele deja evidente, de un caz recent.
În luna ianuarie 2010, domnia voastră v-aţi etalat puterea şi caracterul în faţa unui biet agent, agent ce, jignit şi umilit nevinovat, a plecat din biroul directorial plângând, dând satisfacţie unei victorii mizerabile, sub privirile a câtorva zeci de colegi, ACUZAT DE ... CONCEDIU MEDICAL, deşi, conform spuselor dumneavoastră, trebuia să pună la dispoziţia lucrătorului obligat să rezolve cererea unui pensionar, documentelor necesare.
Experienţa şi profesionalismul cu care vă lăudaţi, nu pe care le etalaţi, deoarece este o diferenţă între acestea, ar fi trebuit să vă facă să cunoaşteţi prevederile OUG 27/2002. Cererea fostului nostru coleg data din 20.10.2009, agentul intrând însă în concediu în luna decembrie 2009, la 10 zile de la expirarea prevederilor legale.
Dar lucrătorul obligat să rezolve cererea nu era agent, era un ofiţer, aşa cum ofiţer era şi contabilul şef acuzat de violarea arhivei unităţii. Cererea agentului în cauză, de inventariere, nu aţi mai rezolvat-o nici astăzi, doar nu era să acuzaţi iarăşi un ofiţer.
"Aceasta între noi adesea o vedem,
Şi numai cu cei mari egalitate vrem."

Sper, deşi sunt convins că greşesc, aceste abuzuri se datorează necunoaşterii prevederilor legale, nu datorită faptului că agentul în cauză era o doamnă, soţia unui ofiţer mai mult decât neagreat de dumneavoastră, acelaşi care, fiindu-vă şef la PMS, v-a atenţionat pentru întârziere la serviciu, acelaşi care i-a arătat adjunctului diferenţa dintre Legea 23 şi Legea 275.

Sau, ca să fiu plastic, fac o analogie între articolul colegului meu, completarea mea şi cazul de mai sus:

Samson, dulău de curte, nu ar avea curajul să se bată cu un leu, deşi îl urăşte, dar a ales un biet căţel.

P.S.S. Urechilă mi-a spus că pot exista repercursiuni pentru acest P.S. Dar, ceea ce nu o să întelego domnia ta şi cei care gândesc asemenea niciodată, din păcate încă prin sistemul penitenciar, din fericire din ce în ce mai puţini, natura umană este complexă. Există mulţi, din ce în ce mai mulţi, care au demnitate, aşa cum există şi printre autorii acestui blog, oameni care au oricând curajul să spună, eu scriu sub acest pseudonim. Subsemnatul face parte din ultimii amintiţi.

Siparezu`