sâmbătă, 16 ianuarie 2010

Scrisoare deschisă

16.01.2010

Domnului ministru Cătălin Marian PREDOIU

Spre ştiinţă,

Domnului subsecretar de stat Radu RAGEA

Am asistat, ca mulţi colegi din sistemul penitenciar, în anul 2008, la modul de gestionare a incidentului de la Penitenciarul Brăila

http://penifest.blogspot.com/2008/11/despre-cum-gsit-anp-ul-penitenciarul.html

Reacţia Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor a fost identică, până la un punct, cu cea privind incidentul de la Penitenciarul Pelendava.

Dacă, în primul caz, când a fost vorba de deţinuţi, echipa de anchetă a ANP a ajuns în aceeaşi seară la Brăila, la Pelendava, fiind vorba de colegii lor, umiliţi şi abuzaţi de către directori în faţa deţinuţilor, numai insistenţa mass-mediei a făcut ca aceştia să se deplaseze la Craiova.

Rezultatele de la Brăila s-au concretizat atât în comunicate preliminare cât şi în hotărâri drastice. La Pelendava, întrebările anchetatorilor au fost destule de evidente, încercau sa se agaţe de orice ar putea muşamaliza incidentul, sau de orice putea face ca agenţii şi ofiţerii care au intervenit legal (cu pixul, nu cu bastonul), să fie vinovaţi.

Rezultatele anchetei se lasă nu numai aşteptate, dar, în zilele de la sfârţitul săptămânii, aceştia au cerut o serie de documente, larg descrise pe un blog oltenesc, documente care interpretate de un necunoscător al specificului acestei unităţi, puteau ajuta la muşamalizarea incidentului şi la culpabilizarea ultimilor amintiţi anterior.

http://olteniaprison.blogspot.com/2010/01/musamalizarea.html

Dacă un director de penitenciar instigă un deţinut la plângere penală împotriva unui coleg, şi asta în văzul a peste 6 agenţi şi peste 100 deţinuţi (aspect neverificat de către anchetatori), iar dumneavoastră consideraţi că merită să vă reprezinte în teritoriu atunci sistemul penitenciar nu va fi profesionalizat niciodată, aşa cum susţineţi.

http://www.editie.ro/new/mod.php?mod=stiri&idcat=1&idstire=92376&title=Penitenciarul-Pelendava--inspectat-cu-noaptea-n-cap

Postez în continuare cele apărute pe blogul www.olteniaprison.blogspot.com , pe care le-am interpretat ca un strigăt disperat de dreptate, adresat poate singurilor neimplicaţi emoţional, şi afectiv, ministrul Cătălin PREDOIU şi subsecretarul de stat Radu RAGEA.

CORTINA. Incă de la început, indiferent cine a fost la conducerea Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, funcţionar public cu statut special sau magistrat, aceştia au preferat noţiunea de “spălare a rufelor în familie”, aspect incorect şi neprofesionist datorat pilelor şi relaţiilor din unele unităţi penitenciare, aspect care a făcut ca împotriva făptuitorilor de abateri disciplinare, sau, mai rău, de infracţiuni, să se ia o serie de măsuri care frizează ridicolul.

Poate că e timpul să ne asumăm şi pe cele bune, şi pe cele rele, şi să ridicăm această cortină, sub umbra căreia sistemul penitenciar a fost abuzat şi este abuzat în continuare de cei care, vorba unui comentator de pe acest blog, nu se pot lepăda de mentalităţile cazone şi obiceiurile comunisto-securiste.

Aceste măsuri au dat naştere la situaţii, aşa cum este cea din prezent, când la conducerea unui penitenciar au ajuns aceeaşi oameni, de regulă destituiţi în urmă cu câţiva ani dintr-o conducere.

- directorul Craioveanu Ion: destituit 2001 pentru cheltuirea ineficientă a banilor publici precum şi alte acuzaţii, din funcţia de director adjunct la PMT Craiova. In prezent unitatea în care este director (Penitenciarul Pelendava) are aproape cel mai mare volum de achiziţii publice din sistemul penitenciar. Astăzi, 15.01.2010 îi expiră împuternicirea ca director al acestui penitenciar. Cunoscând relaţiile personale ale acestuia ne aşteptam la o noua reinvestire de către domnul ministru Predoiu.

- directorul adjunct Fulga Sorinel: destituit în urmă cu câţiva ani datorită incidentului de la PMT Craiova când 3 copii minori au decedat.

http://www.apador.org/show_report_nf.php?id=4

Citat: Maiorul Fulga, şeful Serviciului Pază, a fost şi el pus la dispoziţia DGP dar a şi fost trimis la penitenciarul Pelendava.

Sursa: APADOR-CH - 2004

Probabil, timpul face să se uite multe, este un criteriu de numire în funcţii de conducere în sistemul penitenciar, din păcate acesta fiind rezultatul lipsei de performanţă în actul managerial cât şi de reeditare a situaţiilor identice din trecut.
http://www.adevarul.ro/actualitate/eveniment/Craiova-_Afacerile_puscariei-denuntate_pe_blog_0_189581896.html
http://www.adevarul.ro/locale/craiova/Afaceri_murdare_in_penitenciarele_din_Craiova_si_Colibasi_0_189581132.html

http://olteniaprison.blogspot.com/2009/12/strugurii-sunt-acrii.html

Dorinţa de a ascunde şi muşamaliza, deşi atitudinea corectă a unor conducători ar fi de a încerca să facă ceea ce a cerut ministrul Predoiu, proaspăt reinvestit, să taie răul de la rădăcina, înainte de a fi prea târziu, în vederea profesionalizării sistemului instituţional penitenciar:

Mesajul ministrului Justiţiei către personalul din Administraţia Naţională a Penitenciarelor: „ Îmi exprim cu încredere speranţa că în 2010 vom începe să culegem rezultatele eforturilor depuse împreună pentru modernizarea şi profesionalizarea Justiţiei şi, în particular, a sistemului penitenciar.”

Din păcate, aşa cum se întâmpla in sistemul penitenciar, principalul vinovat este cel care a rupt tăcerea, detractorul.

Cunoscând multe astfel de situaţii, am deja un sentiment de deja-vu, astfel încât îi sfătuiesc deja pe cei care au crezut în ideea utopica că pot transpune în practică în sistemul penitenciar mesajul transmis de Ministrul Justiţiei, domnul Cătălin Predoiu, să citească cât mai degrabă : Legea nr. 571/2004 privind protecţia personalului din autorităţile publice, instituţiile publice si din alte unităţi care semnalează încălcări ale legii.


Nu vă cerem nimic prin această scrisoare deschisă, vă cerem doar …. sa o citiţi.



UPDATE: pentru anonimul 16 ianuarie 2010, 20:27
"Predoiu nu o sa zica nimic despre asta motivand ca nu citeste blogurile....asa zic toti dar in realitate la unii le cam tremura genunchii cand deschid blogurile sa vada daca s-a mai spart cate unul si iar a transpirat ceva.
Daca sunteti uniti si va asumati cele reclamate trebuie sa ia masuri."

Aceasta scrisoare deschisa a fost trimisa pe mail-uri urmatorilor:
  • - Catalin PREDOIU - ministrul justitiei
  • - Radu RAGEA - subsecretar de stat
  • - Radu BUICA - consilier al ministrului justitiei
  • - biroului de presa al Ministerului Justitiei
  • - mass-mediei din baza de date Oltenia Prison
  • 22 de comentarii:

    1. Inainte de a pune in practica terbuia sa-l intrebati pe PREDOIU ce intelege prin profesionalizarea sistemului penitenciar , dupa raspunsul lui v-ati dat seama ca nu are rost sa visati.

      RăspundețiȘtergere
    2. toti sunteti de vina pentru ce s-a intamplat . dece nu v-ati intors oameni buni cu spatele sa spuneti ca nu stiti ce s-a intamplat ???

      voi nu stiti . viata curge . leafa merge . noi cu<> , hotul e stapanul nostrul.

      RăspundețiȘtergere
    3. am vrut sa zic :

      voi nu stiti , viata curge , leafa merge , noi cu drag muncim , hotul e stapanul nostrul.

      RăspundețiȘtergere
    4. se pare că la Pelendava ani buni la rând a domnit legea bunului plac şi simţul proprietăţii dus la extrem ,confundând o instituţie de ordine publică şi siguranţă naţională cu o "vacă "bună de muls,iar acum s-a întâmplat ceva ce EI nu se aşteptau:OAMENII s-au săturat....

      RăspundețiȘtergere
    5. Predoiu nu o sa zica nimic despre asta motivand ca nu citeste blogurile....asa zic toti dar in realitate la unii le cam tremura genunchii cand deschid blogurile sa vada daca s-a mai spart cate unul si iar a transpirat ceva.
      Daca sunteti uniti si va asumati cele reclamate trebuie sa ia masuri.

      RăspundețiȘtergere
    6. automutilare=schilodire ,desfigurare
      Nu ai apucat sa mai inveti si asta la M.viteazu
      Lasa-i pe altii mai scoliti sa vb

      RăspundețiȘtergere
    7. chiar credeţi că se va schimba ceva la voi? cine i-a "uns"pe cei doi?nu cumva sunt aceeaşi care acum se fac că-i anchetează? NAIVILOR , ca să nu vă spun altfel....

      RăspundețiȘtergere
    8. Fulgaaa, pin-ul de la cardul de dir.adj S.D.R.P.îl ştii? că de cunoaşterea L275 ne-am lămurit... aa scuze tu cunoşti L23..păcat de oamenii pe care îi ai în subordine..

      RăspundețiȘtergere
    9. @ 16 ianuarie 2010, 20:37

      Mai Fulga , vad ca incerci sa scapi , dar mai "ceteste" si tu.

      Automutilarea este deseori asociata cu autoagresiunea de catre multi autori de specialitate, altii zic ca automutilarea este o subdiviziune a autoagresiunii (in concluzie tu trebuia sa raportezi la ANP automutilarea indiferent de interpretare). Unul din acestia fiind Florin Todose.

      Te invitam sa citesti Fundamente in psihologia medicala de acest autor.

      Sau citeste si ce scrie aici: http://www.irp.md/files/1192447287.pdf

      Si moldovenii stiu mai multe ca tine :D


      p.s. E adevarat ca ai stat astazi de la ora 12.00 pana dupa apelul de seara incercand sa convingi agentii din schimbul care l-a vazut pe Craioveanu instigand detinutul sa-i faca plangere penala lui Popescu, ca nu e bine sa recunoasca ce au vazut?

      P.S. 2 Spui tu sau spunem noi cu cine te-ai intalnit aseara in barul Blue Moon din Brazda lui Novac?

      RăspundețiȘtergere
    10. adghjsklsjhsggbgbvvb

      sunt fulga , ce ai scris acolo?

      fgskkksksjsklslsaha

      RăspundețiȘtergere
    11. pt cineva care acum cateva zile invoca divinitatea:
      "cine îşi acoperă fărădelegile nu va prospera,dar cine le mărturiseşte şi le părăseşte va căpăta îndurare" BIBLIA, PROVERBE, 28:13

      RăspundețiȘtergere
    12. Urlaţi ca lupii la lună,chiar dacă urletul vostru se aude de undeva din depărtate tot nu este luat în seamă,interesele sunt f.mari,singura lor teamă este Presa.

      RăspundețiȘtergere
    13. ..cel putin suntem impacati cu noi insine!
      (pt anonim 17 ianuarie 2010, 19:16)

      RăspundețiȘtergere
    14. nu toti avem darul de scrie si de a exprima ceea ce simtim, intrun articol..
      toata stima pentru cei care reusesc sa dea nastere acestor articole!

      RăspundețiȘtergere
    15. ce presă domne ,aia pe care o plimba cu mândrie prin unitate Voicilă să le arate ce fapte bune a făcut stăpânul său ,sau aia pe care au ţinut-o la poartă acum câteva zile,şi pe care tot Voicilă a prijonit-o dar de data asta la poartă,fiindcă nu venise să arate gardul şi bordura ci LEOPARDUL(stai liniştit Fulga nu eşti tu Leo...,tu eşti "NECROFAG")....ştii ce înseamnă?

      RăspundețiȘtergere
    16. ete, ati aparut si pe Penifest!Aveti audienta nationala!Olteni, bucurati-va!Fulga, tu nu, ca nu e de bine pentru tine!Desi, staff-urile celor trei penitenciare oltenesti "se bucura"(zic ei!)cand apar pe pe blog-uri, zicand ca le da valoare!?Valoarea mea, valoarea mea, in blog mai bine, n-ar statea!

      RăspundețiȘtergere
    17. pentru cei care nu stiu,lamuriti-ma va rog,Voicila din ce tabara face parte?

      RăspundețiȘtergere
    18. Acest comentariu a fost eliminat de administratorul blogului.

      RăspundețiȘtergere
    19. Acest comentariu a fost eliminat de administratorul blogului.

      RăspundețiȘtergere
    20. SIPAREZULE Lascar iar ai scos capul ? Iar vii cu manipulari ca in cazul MAPEI DE DOCUMENTARE? FA-ne un bine si dispari cu totul din CRAIOVA!

      RăspundețiȘtergere
    21. D-le Fulga nu mai va dati asa mare,azi sunteti,maine nu,om cu om se intalneste si in loc sa va salute lumea o sa va injure,incercati si purtati-va mai frumos daca vreti sa fiti respectat.

      RăspundețiȘtergere

    Reguli pentru postare

    1 - Oricine poate comenta articolele publicate pe blog fără a fi nevoie de înregistrare. Comentariile sunt moderate înainte de publicare.

    2 - Pentru a putea fi publicate, comentariile trebuie să respecte următoarele condiţii:

    •să se refere la subiectul articolului, sau să urmeze linia logică a unei dezbateri;
    •să fie inteligibile;
    •să respecte opiniile şi convingerile celorlalți cititori;
    •să fie argumentate;
    •să nu fie jignitoare, obscene, pornografice, abuzive sau ilegale;
    •să nu conţină amenințări sau abuzuri verbale la adresa altor persoane care postează pe blog;
    •să nu instige la ură sau discriminări de orice natură;
    •să nu fie repetitive, lipsite de sens, sau spam;
    •să nu incite la reacţii negative.

    3 - Decizia de nepublicare sau de ştergere a unui comentariu este finală şi nu poate fi negociată. Puteţi reveni oricând cu un comentariu care să respecte regulile.