miercuri, 3 februarie 2010

MEMORIALUL durerii

Se spune că, lăsat în libertate fără supraveghere, (directorul Penitenciarului Pelendava a fi intrat în concediu să vadă ce mai este necesar la vila de la Novaci, doar la Pelendava încep achiziţiile de primăvară, iar şeful de birou tot în concediu, gurile rele spunând că tot pe la Novaci să vadă stadiul lucrărilor la vila amintită), directorul adjunct Fulga Sorinel şi-a dat iar în stambă dând dispoziţie să se prezinte, mâine, din concediu medical, un ofiţer, şef de tură păsămite să-i de dom`le nu`ş ce explicaţie, în cazul neprezentării, acesta urmând să fie pedepsit în consecinţă.

Ştiind că este bine ca în anumite cazuri, să fie martori de faţă, respectivul directoraş a chemat câţiva agenţi de faţă la convorbirea telefonică, probabil fără să realizeze că, astfel, are parte de noi martori la o dispoziţie ilegală.
Pe lîngă faptul că dispoziţia e ilegală, ofiţerul respectiv are şi un deces în familie, mâine acesta participând la înmormântarea unui membru al familiei.

Îl sfătuim pe această cale, pe ofiţerul în cauză, cu atât mai mult cu cât este în medical deoarece doctorul proctolog l-a operat într-un loc delicat, ca, în cazul în care va mai fi sunat de directoraşul nostru, să-i transmită că ... îl doare-n fund de dispoziţia ilegală primită.

Se spune că, tot în această dimineaţă, acelaşi directoraş, ar fi primit cererea unui agent de câteva zile învoire pentru a participa la decesul unui membru de familie. Dacă nu au vrut muşchii lui, nu au vrut, să-i aprobe o cerere bazată pe prevederi legale cuprinse într-o hotărâre de guvern, astfel încât agentul a stat la serviciu.
De abia la intervenţia preşedintelui organizaţiei sindicale al cărei membru era agentul, a catadicsit directoraşul nostru să-şi arunce un ochi pe respectiva cerere. Doar că mai erau câteva ore şi agentul termina serviciul.
I-a aprobat până la urmă ... nu înainte însă de a-l trimite într-o misiune de escortare la o secţie exterioară, doar trebuia pedepsit că s-a plâns la sindicat.


UPDATE: Se spune că, de frică ca ofiţerul ce a solicitat concediul restant să nu ajungă să vadă stadiul construcţiei vilei din Novaci şi nici să nu ajungă intempensiv la audienţă, Bill ar fi intervenit la cel care a rămas la comandă să-i respingă cererea de concediu.
Se spune că, după ce i s-a redus al 13-lea salar` la comanda lui Bill, înlocuitorul său ar fi acceptat cererea de respingere, de frica altor consecinţe.

Comentariul acestui anonim merită să apară pe prima pagină:
Anonim spunea...

molahu omar,prin talibanul lui de serviciu de la pelendava,protesteaza violent la adresa lui fulga pentru nedreptatea facuta agentului aflat la necaz si indeamna pe toti talibanii de la pelendava sa protesteze oficial!! talibanii mei ar fi timpul sa le aratam indivizilor astora care se folosesc de functii(cateodata mor de ciuda cand vad unul mai slab pregatit ca mine ca e mare sef doar fiinca a facut kaka in scaldatoare)sa-si arate superioritatea si nedreptatea fata de cei inferiori lor ca functie!! iesi in fata si protesteaza ca maine poti fi tu in locul lui,si ai sa cunosti umilinta!!! fulga,norocul tau a fost ca respectivul agent are prea mult bun simt ca eu stii ce iti faceam??? plecam acasa,stateam zilele care erau prevazute in lege,apoi veneam si te dadeam in judecata si iti ceream si daune morale!! cu aceasta fapta josnica,te-ai descalificat definitiv din punct de vedere moral si uman!! ai ajuns rau daca nici necazul si durerea unui om care a pierdut pe cineva drag si nu a gresit cu nimic si care e prea cuminte,nu te mai sensibilizeaza!! sa-ti fie rusine !!




11 comentarii:

  1. Si ce daca l-a chemat din medical sau de la inmormantare, probabil ca nu ati luat parte la mustruluiala publica facuta de nea nelu la alarma
    Pai nu ne-a spus noua Domnul Director ca" de aia avem telefoane ca sa raspundem la ele cand ne suna unitatea"
    Probabil ca nu s-a gandit nimeni ca odata ce nu mai avem voie sa le folosim in unitate (decizia se refera la majoritatea palmasilor)nu vad de ce am declara ca avem
    Cred ca tot personalul ar trebuii sa-si retraga numerele de telefon declarate si in cazul in care au nevoie de vreunul in afara orelor de program sa-l caute
    Dupa ce ca te cheama din timpul tau liber nu ti trimit nici masina si cand ajungi te mai si cearta
    Asta cu certatul a devenit cutuma in Pelendava, Fulga nu se simte bine daca nu-ti tine mai intai discursul demoralizator din care rezulta de fiecare data ca tu esti cel mai mare incompetent dar ai noroc ca El (academician cu acte-n regula)fiind cel mai competent ajuta la echilibrarea balantei.
    Nu scrie niciunde ca suntem obligati sa avem telefoane
    Despre ofiterul respectiv, cred ca era bolnav rau daca a raspuns cand l-a sunat Fulga, mare gresala

    RăspundețiȘtergere
  2. Nici nu e de mirare ca nu i-au aprobat concediul lui Alin mai ales ca a scris acolo ca in toata perioada se afla la BUCURESTI . :D
    Alin singur in BUCURESTI 2 saptamani , insemnau sa fie masochisti ca sa-l lase :D

    RăspundețiȘtergere
  3. hmm....grea decizie ....novaci....bucuresti....novaci....bucuresti.....cine stie.....

    RăspundețiȘtergere
  4. molahu omar,prin talibanul lui de serviciu de la pelendava,protesteaza violent la adresa lui fulga pentru nedreptatea facuta agentului aflat la necaz si indeamna pe toti talibanii de la pelendava sa protesteze oficial!! talibanii mei ar fi timpul sa le aratam indivizilor astora care se folosesc de functii(cateodata mor de ciuda cand vad unul mai slab pregatit ca mine ca e mare sef doar fiinca a facut kaka in scaldatoare)sa-si arate superioritatea si nedreptatea fata de cei inferiori lor ca functie!! iesi in fata si protesteaza ca maine poti fi tu in locul lui,si ai sa cunosti umilinta!!! fulga,norocul tau a fost ca respectivul agent are prea mult bun simt ca eu stii ce iti faceam??? plecam acasa,stateam zilele care erau prevazute in lege,apoi veneam si te dadeam in judecata si iti ceream si daune morale!! cu aceasta fapta josnica,te-ai descalificat definitiv din punct de vedere moral si uman!! ai ajuns rau daca nici necazul si durerea unui om care a pierdut pe cineva drag si nu a gresit cu nimic si care e prea cuminte,nu te mai sensibilizeaza!! sa-ti fie rusine !!

    RăspundețiȘtergere
  5. MAINE E CLAR , VEDEM K 1 INTRE VANCEA SI POPESCU !! ASTA A URMARIT SI CRAIOVEANU . nu pune botu aline !!!

    RăspundețiȘtergere
  6. Incredibil cat de mizerabil poate sa fie acest Fulga. Legea prevede acele zile de invoire in caz de deces al unei rude tocmai ca s-au gandit ca ar putea exista asemenea jeguri de oameni si cu taote acestea Fulga s-a mai sters inca o data cu legea in locul unde s-a sters 20 de ani cu foi de bostan in veceul din fundul curtii de la Podari. Pelendava voi sinteti fraieri ca acceptati sa fiti calcati in picioare de seminialfabeti ca Fulga si Craioveanu care incalca legea si din prostie si din rea vointa. La P.M.T daca ar fi fost numiti vreunul dintre ei cred ca a doua zi era toata puscaria in curte sa ii ia la suturi. Daca tot sinteti nemernici si nimeni nu si-ar fi facut iluzii ca ati putea da dovada de omenie macar respectati legea si nu mai faceti abuzuri bai ordinarilor!

    RăspundețiȘtergere
  7. NOUTATI:
    LA ORA 15.30 A VENIT OA ADRESA A ANP LA PELENDAVA SI LA PMT.
    FULGA DETASAT DISCIPLINAR LA PMT IAR POPESCU TOT DISCIPLINAR LA TARGU JIU.
    I-A FACUT PE AMANDOI CRAIOVEANU.

    RăspundețiȘtergere
  8. Daca e asa inseamna ca CRAIOVEANU a scapat de un incomod sacrificand un prost.

    RăspundețiȘtergere
  9. Dezinformare de la DPCT. ::))

    Amandoi sunt bine merci, astazi chiar au baut cafea impreuna. Nu s-au sarutat deoarece nu stiau al caruia va fi sarutul lui Iuda.

    RăspundețiȘtergere
  10. Bai frate nu mai face glume d'astea sadice ca se pune lumea pe petrecere si risti ca maine sa nu se mai prezinte nimeni la servici pe motiv ca s-au imbatat de fericire
    Problema e ca as risca si o coma alcoolica numai sa am motiv de sarbatoare
    Deci cand pleaca domnul Fulga? ca dau de baut

    RăspundețiȘtergere
  11. v-ati dori voi sa iasa popescu din peisaj :D
    (visati in continuare)

    RăspundețiȘtergere

Reguli pentru postare

1 - Oricine poate comenta articolele publicate pe blog fără a fi nevoie de înregistrare. Comentariile sunt moderate înainte de publicare.

2 - Pentru a putea fi publicate, comentariile trebuie să respecte următoarele condiţii:

•să se refere la subiectul articolului, sau să urmeze linia logică a unei dezbateri;
•să fie inteligibile;
•să respecte opiniile şi convingerile celorlalți cititori;
•să fie argumentate;
•să nu fie jignitoare, obscene, pornografice, abuzive sau ilegale;
•să nu conţină amenințări sau abuzuri verbale la adresa altor persoane care postează pe blog;
•să nu instige la ură sau discriminări de orice natură;
•să nu fie repetitive, lipsite de sens, sau spam;
•să nu incite la reacţii negative.

3 - Decizia de nepublicare sau de ştergere a unui comentariu este finală şi nu poate fi negociată. Puteţi reveni oricând cu un comentariu care să respecte regulile.