Tragedie, suferinţă, lacrimi, pierdere, tăcere. Sunt doar câteva cuvinte care descriu starea celor care au cunoscut un om ce a trecut în nefiinţă. Întristarea, durerea, neputinţa, plânsul sunt reacţii emoţionale ce apar în mod normal la pierderea unui om drag. Şi, dacă intensitatea reacţiilor este mai scăzută în cazul unui om în vârstă, pierderea sa fiind una firească, naturală, previzibilă, când moare o persoană tânără sau un copil, tragedia celor din familie este de neînchipuit.
De ieri, suntem mai puţini cu unul. Colegul nostru Dan Istrate de la Penitenciarul Giurgiu a decedat şi, unora din noi, ne-a fost mai mult decât apropiat. Încă de la apariţia acestui blog mi-a fost, virtual, un critic si un sprijin. Deseori îi ceream părerea despre articolele scrise aici. Indiferent de oră, el era acolo. Vocea sa calmă, sfaturile sale mi-au dat puterea să merg mai departe. L-am cunoscut întâmplător, fără legătură cu profesia noastră. Ne-am dat seama mai târziu ce avem în comun.
Prieten adevărat într-o lume ireală, mi-a devenit prieten adevărat şi-n lumea reală.
Infrânt nu eşti atunci când sângeri,
nici ochii când în lacrimi ţi-s.
Adevaratele înfrângeri,
sunt renunţările la vis.
nici ochii când în lacrimi ţi-s.
Adevaratele înfrângeri,
sunt renunţările la vis.
Această tragedie este însă un prilej de meditaţie pentru noi toţi. Tragediile nu ne dau timp să ne pregătim. Nu ne întreabă dacă ne-am reglat treburile şi... suntem gata. Unde greşim şi cât greşim? Ne acordăm suficientă atenţie sau amânăm mereu momentul unui concediu, al unei ieşiri cu familia în natură, al unui consult medical? Punem prea mult suflet în lucruri trecătoare şi trec neobservate pe lângă noi adevăratele clipe de tandreţe, iubire, înţelegere? Nu am să spun ce am putea face pentru noi înşine, fiecare simte ce îi lipseşte, însă, în astfel de momente trebuie să ne gândim la ceilalţi, să îi ajutăm să facă faţă suferinţei, să le fim alături, să îi încurajăm, să le respectăm şi să le înţelegem durerea.
Să ne rugăm pentru colegii noştri trecuţi în nefiinţă mult prea devreme, să fim solidari cu cei care au rămas în urma lor.
Multumesc colegului Vladimir deoarece mi-a dat posibilitatea să-mi exprim durerea. Nu îmi găseam cuvintele. Mai multe ... aici ...
Multumesc colegului Vladimir deoarece mi-a dat posibilitatea să-mi exprim durerea. Nu îmi găseam cuvintele. Mai multe ... aici ...
D-zeu sa-l ierte !!!
RăspundețiȘtergerefrumoase vorbe,frumoase cuvinte dar care mai este rostul lor?.. de ce oare ne putem să ne respectăm şi chiar să fim prieteni în această viată scurtă şi mizeră,de ce nu putem să-i întindem o mână colegului de lângă noi fără să ne gândim ce am avea de câştigat,DE CE NU PUTEM SĂ NE REAMINTIM CE ÎNSEAMNĂ SĂ FI OM?...ne place să folosim cuvinte ca ...a fost un om bun, a fost un coleg bun, a fost un soţ bun,a fost un tată bun, a fost un copil bun,...A FOST...degeaba ,dacă nu i-am arătat-o atunci când puteam să-l facem fericit.Acum nu putem să spunem toate astea decât lângă o cruce rece..păcat că am uitat..Dumnezeu să-l odihnească în pace ,iar de noi...să aibă milă.
RăspundețiȘtergereAcest comentariu a fost eliminat de administratorul blogului.
RăspundețiȘtergerede ce Anp-ul, nu a trimis o adresă în unităţii ptr.sprijinirea financiară a familiei îndurerate.. din puţinul nostru..sau nu era of. cu funcţie?
RăspundețiȘtergere8 februarie 2010, 19:11
RăspundețiȘtergereStiu ca a fost acolo. L-am rugat inca de aseara sa aprinda o lumanare si din partea mea.
Prin intermediul lui l-am cunoscut si eu pe Dan.
Din motive oarecum diferite amandoi stateam cu el seara pe skype.
Ii apreciam sfaturile si bunul simt. E i grea pierdere pentru toti cei care l-au cunoscut indeaproape.
Dumnezeu sa-l odihneasca.
Dumnezeu sa l ierte !
RăspundețiȘtergereiar asta tre sa dea de gandit celor din conducerea penitenciarelor care vad ca au o orientare pur comunista bazata pe pe terorizarea subofiterilor si stresarea acestora doar ca ei sa fie linistiti si sa si suprime inferioritatile din viata reala acolo unde abia pot conduce un autovehicul !
este pacat ca frustrarile se rasfrang asupra unor oameni care si fac treaba si muncesc !
inainte de tragedie vb despre noul comandant de acolo si ........spune ca lumea nu mai suporta ceea ce face acel comandant si uite ......ca el a cedat si cat de puternic parea si de relaxat !
sunteti fericiti domnilor directori ca mor oameni stresati de dumneavoastra ?
Dumnezeu sa-l ierte si sa-l odihneasca-n pace...
RăspundețiȘtergereMinunat... de trist! Cuvinte din inima, cuvinte simtite! Pacat de el, de tineretea lui, de bunatatea lui. Pentru mine aproape ca s-a spulberat un ideal. Intr-un moment critic m-a ajutat. Singurul. E vremea sa il ajut si eu, asa cum pot, de la 400 de km. Si nu o pot face decat indemnandu-va, pe toti ce ce l-au cunoscut, sa nu-l uite si sa intinda o mana familiei, prea greu incercata. Rupeti-va o bucatica de suflet si-i inapoiati generozitatea pe care a daruit-o neconditionat.
RăspundețiȘtergereI.Jurcone, Deva
Dragi colegi ,
RăspundețiȘtergereIn asemenea momente de tristete si lacrimi si durere , ne dam seama ca suntem trecatori prin aceasta lume si ar fi firesc sa ne facem clipele de viata cat mai placute cu putinta ; sa lasam ambitiile ,orgoliile ,mania si sa ne indreptam
gandurile spre lucruri pozitive .
Pentru colegul nostru de la Giurgiu sa ne rugam ca bunul Dumnezeu sa-i aseze trupul acolo unde dreptii se odihnesc si sa- i ierte greseala facuta cu voie sau fara de voie .
DUMNEZEU SA-L IERTE !DUMNEZEU SA-L ODIHNEASCA !