luni, 15 februarie 2010

D`ale Pelendavei

Se spune că la Pelendava pepeleii, din motive neprofesionale au ajuns la putere.

S.I. - Pepeleu implicat în incidentul din 07.01.2010, deşi instigă în permanenţă pepeleii din cameră şi are o atitudine recalcitrantă cu personalul, afişează o aură de şef secţie, ameninţând agenţii cu relaţia privilegiată pe care o are cu o parte din conducerea unităţii.Spaţiere de la stânga la dreapta
E.M. - cel de-al 2-lea pepeleu implicat în incidentul din 07.01.2010, e protejat cu nonşalanţă atât de o parte din conducerea unităţii cât şi de omologul S.I.O-O.P. Deşi a refuzat să muncească la punctul de lucru la care a fost repartizat, în loc să fie retras de la muncă, comisia de muncă, cu Sorinel preşedinte, fiind sesizată de unul din şefii punctului de lucru, acesta a fost repartizat la ... deservire bloc alimentar. Şeful punctului de lucru în cauză, cu cea mai mare vechime în sistemul penitenciar din unitate, a considerat că e timpul să ... iasă la pensie.

D.D. - Pepeleu aflat pe secţie cu ocazia incidentului din 07.01.2010, deoarece a refuzat să depună mărturie mincinoasă cu această ocazie la insistenţele lui Bill şi Sorinel, a fost clasificat cu grad sporit de risc, trecut la regim închis şi transferat la Severin, acuzat de ameninţare cadre. Acuzaţia lui e prea hilară ca să o descriem aici.



Voi reveni în această săptămână cu detalii picante despre cum înţeleg Bill şi amicii lui să acopere abuzuri dar şi să-şi protejeze funcţiile.



8 comentarii:

  1. cu totii stim de ce a fost transferat D.D. si pe cine protejaza Craioveanu
    sper macar ca la Severin cel de la prevenire sa fie mai serios ca cel de la noi se ocupa mai mult de musamalizari

    RăspundețiȘtergere
  2. Cum sa nu o protejeze Bill ca doar i-o trage sub coditza :D

    RăspundețiȘtergere
  3. ... cum "înţelege" Bill şi amicii lui?

    Urechila, atentie la acord.

    RăspundețiȘtergere
  4. "Cum sa nu o protejeze Bill ca doar i-o trage sub coditza "
    Total eronat Bill nu mai poate ca altfel ar fi tras-o la altcineva ...............

    RăspundețiȘtergere
  5. Urechilă,dacă ai verticalitate pune pe tapet tot filml artistic intitulat"D.D.",nu-l transforma in serial,se minimalizează subiectul ,şi se pierde esenţa ...părerea mea..

    RăspundețiȘtergere
  6. DE AVUT IN ATENŢIE:
    Domnilor directori Craioveanu şi Fulga,aţi observat în ultima lună câţi subofiteri din operativ doresc să se pensioneze?oare de ce?

    RăspundețiȘtergere
  7. Pentru 16 februarie 2010, 16:33
    Ai grja ce-ti doresti ca poate se intimpla !

    RăspundețiȘtergere

Reguli pentru postare

1 - Oricine poate comenta articolele publicate pe blog fără a fi nevoie de înregistrare. Comentariile sunt moderate înainte de publicare.

2 - Pentru a putea fi publicate, comentariile trebuie să respecte următoarele condiţii:

•să se refere la subiectul articolului, sau să urmeze linia logică a unei dezbateri;
•să fie inteligibile;
•să respecte opiniile şi convingerile celorlalți cititori;
•să fie argumentate;
•să nu fie jignitoare, obscene, pornografice, abuzive sau ilegale;
•să nu conţină amenințări sau abuzuri verbale la adresa altor persoane care postează pe blog;
•să nu instige la ură sau discriminări de orice natură;
•să nu fie repetitive, lipsite de sens, sau spam;
•să nu incite la reacţii negative.

3 - Decizia de nepublicare sau de ştergere a unui comentariu este finală şi nu poate fi negociată. Puteţi reveni oricând cu un comentariu care să respecte regulile.