Dreptatea fără forţă e neputincioasă, forţa fără dreptate este tiranie. (B. Pascal). Acest Blog se doreşte a fi exprimarea realităţii, uneori tristă, uneori haioasă, rareori frumoasa, din penitenciarele din Oltenia. Chiar dacă uneori va fi satiră sau adevăr, asemănarea cu anumite personaje din penitenciarele oltene poate fi întâmplătoare.
luni, 31 mai 2010
Grevă în penitenciarele oltene
sâmbătă, 29 mai 2010
UPDATE
Ginerele lui Mălăescu, exdoctorul penitenciarului, ieşit la pensie de frica penalului după afacerea cu medicamente, este văr cu soţia lui Filiş. Acesta a dat de asemenea concurs pentru postul de siparez (agent) la Târgu Jiu, fiind picat la testarea psihologică. Ce echipă ar fi fost ::DD
Reamintim cititorilor faptul că siparezul de la Târgu Jiu a lucrat în presa gorjeană fiind dat afară pentru încălcarea codului deontologic al jurnaliştilor, scăpând la puţin de o condamnare.
Te minunezi când vezi cine sunt şi cu ce se ocupă cei care ar trebui să asigure prevenirea corupţiei în sistemul penitenciar.
Update la update: interesant comentariu, merită prima pagină.
29 mai 2010, 13:25 Anonim spunea...
ACADEL ARE DE GAND SA TRANSFOME ANP UL INTRUN GULAG CU ASTFEL DE SIPAREZI ? CE FACE ACADEL SE FOLOSESTE DE UN FEL DE POLITIE POLITICA CA SA PREIA CONDUCEREA ANP ? DOMNULE DIRECTOR GENERAL CAND AI SA TE TREZESTI DIN SOMN SI SA IEI MASDURILE CARE SE CUVIN ?
vineri, 28 mai 2010
Al 3-lea atac la general
Tabăra cealaltă, cu lider provenit din structurile informative, cu o mulţime de informaţii deloc de negijat despre oameni şantajabili, pare dacă nu mai puternică, cel puţin mult mai lipsită de scrupule.
Astazi, 28.05.2010, a avut loc al 3-lea atac la general. Ceea ce s-a întâmplat astăzi confirmă încă odată ceea ce spuneam pe 3 aprilie, în principiu, lucrătorii DPCT sunt foşti siparezi, cei care au luat concursul organizat în acest sens şi câţiva rătăciţi întâmplător sau nu prin această direcţie. Cele trei categorii s-au împărţit imediat după "reînfinţare" în două tabere: firinei şi lucrători DPCT.
Firineii, mai precis Filişul de Târgu Jiu, prietenul fostului doctor Mălăescu, cu care împărţea veniturile din medicamentele plătite de penitenciar, dar neintrate niciodată în instituţie, acelaşi care a fost făcut scăpat de fostul şef SIPA Manolescu pe vremea când făcea afaceri cu pepeleii aducând obiecte interzise şi vânzând picturile deţinutului Pala, a recidivat după instigarea la revoltă a deţinuţilor.
De această dată scopul a fost acelaşi ca şi în aprilie: o încercare mârşavă, în stil siparez de rit vechi, pentru a scadea credibilitatea ardeleanului în faţa şefilor de la MJ. Mai popular ca expresie ar fi: uite domne, şi-a pus omul său acolo deşi a picat din cauza cazului Gorbunov s uite ce se întâmplă ... vezi LINK
Într-un ziar cu nume parcă făcut să fie gazeta de perete a firineilor, Filişul de Târgu Jiu, specimen încă în activitate în ciuda abuzurilor ştiute, a apelat la ginerele unui fost preşedinte de sindicat, bun prieten de şpriţ (şi asta informaţie reală, nu ce scrie un ziar de scandal) atât cu el cât şi cu doctorul Mălăescu şi fostul director Enache, pentru a-şi publica propriile elucubraţii.
Că ţinta a fost clară e uşor de observat, dacă cele scrise erau reale, aveau măcar poza de la intrarea în blocul cu pricina, de la ferestrele apartamentului, dar, neh, poza e a instituţiei, vizată este funcţia, nu omul.
Că e Băla, că e X, că e Y, contează mai puţin, la Târgu Jiu trebuie să fie persoane manevrabile, şantajabile, proaste cu duhul. Unul ca Simescu, uşor de şantajat deoarece şi-a angajat o grămadă de neamuri, unul ca Enache care în afară de un speach pe reeducare nu ştia nici ce e ăla foişor.
Dar deh, ce să-i faci, Băla nu e din oraş, nu are vecini, nu are neamuri, cam greu să-l ai la mână. Mon cher siparezu Filiş a turbat. Neavând ce scrie a făcut apel la amicul exsindicalist, pensionat deoarece fusese şi el agăţat de contraoalele ANPului în mafia medicamentelor.
Şi-a făcut propriul articol din care curg balele de venin şi ură, şi dă-i bice, o masă la restaurant şi gata, a mai dat un atac la general, şi-a mai făcut de lucru singur pentru câteva note informative, singura şansă să scape de acest director neşantajabil fiind discreditarea acestuia, indiferent de mijloace, că, păsămite aşa l-a învăţat la convocări tătucu FIRINEL.
miercuri, 19 mai 2010
Mitingul
luni, 17 mai 2010
S-a spălat ruşinea
vineri, 14 mai 2010
Măgărușul de la Pelendava
Ieri 13, zi cu ghinion ar spune unii, dar cu noroc pentru 2 din pepeleii analizați în comisia de liberare a Penitenciarului Pelendava, care au fost avizați pozitiv deși nu îndeplineau prima condiție prevăzută de art. 75 din Legea 275.
Voi reveni, spre seară cu un alt articol, mai detaliat, în care voi descrie scuzele judecătorului delegat, președinte al comisiei, în fața deținutului, și cum acesta și-a "turnat" colegii de comisie care au făcut opinie separată.
marți, 11 mai 2010
Încă odată: poate s-a "răzgândit gândeala"
De săptămâna trecută penitenciarele craiovene mișună de controale. Ba Direcția Inspecție Penitenciară, ba Corpul de control al Ministrului Justiției.
Informațiile sunt contradictorii: unii spun că se încearcă acoperirea măgăriilor lui Firinel & co. deoarece la PMT s-ar fi pus întrebări în sprijinul acestuia și susținerea achizițiilor publice, alții spun că aceste afirmații aparțin lui Ciripel și că în realitate inspectorii sunt bine intenționați. Dacă aceste controverse se referă la inspectorii generali ai Ministerului Justiției, nu același lucru se spune despre cei ai Administrației Naționale a Penitenciarelor.
Nu că suntem noi bloggerii chichiricioși dar cum să spui că ai făcut un control obiectiv, cu intenția de a afla adevărul, atâta timp cât nu faci o copie xerox la vestita filă 153 din Registrul de procese-verbale al Comisiei de individualizare.
Și ... au pus-o de un CCR. Și nu așa oricum, încă de la prima oră, Ciripel, aflat în concediu de odihnă, a venit la Pelendava, i-a instruit pe cei 2 adjuncți și le-a spus că este ultima șansă. Pe la ora 14.00 cu mic cu mare membri consiliului de conducere au început ședința.
Spun halucinant deoarece o minimă logică spunea că stimabilul director general voia să dea de înțeles că va aviza respectiva propunere în funcție de rezoluția comisiei de disciplină a A.N.P., rezoluție care a și venit Prostomel fiind găsit vinovat, vinovăția constatată de către aceștia fiind exact subiectul plângerii penale: distrugerea de înscrisuri oficiale și fals în înscrisuri oficiale, cu atât mai mult cu cât Prostomel era cercetat pentru un incident care în luna ianuarie făcuse deliciul presei, fiind cercetat penal și în prezent de Parchetul Curții de Apel Craiova.
Dar Ciripel, intelighent nevoie mare s-a și gândit că cel ce va fi luat la întrebări dacă va fi cazul va fi bietu Văncel. Că doar Ciripel era în concediu, de unde să știe domne el ce propuneri face acesta, așa cum nici ANP-ul nu știe că Ciripel a venit astăzi special pentru CCR.
Așa cum spuneam în titlu dar și în material, inițial directorul general a gândit bine, întrebarea este: "s-a răzgândit gândeala"? Și dacă da, de ce? Având în vedere afirmațiile din trecut ale lui Prostomel, noi putem doar bănui. Dar nu spunem deoarece, așa cum alții sunt bâlbâiți, noi putem deveni RâRâiți.
Se pare că nu numai noi ne mirăm de razgândeala gândirii:
Avizier virtual - Sindicatul PAJURA
Eu (mă) împuternicesc, Tu (te) împuterniceşti, Ei / Ele ÎMPUTERNICEŞTE
duminică, 9 mai 2010
Suntem oamenii faptelor noastre si nimic mai mult
vineri, 7 mai 2010
1 MINUT de vitejie terminat printr-o prostie
marți, 4 mai 2010
Nou director la Penitenciarul Pelendava - Stan Ion
luni, 3 mai 2010
PROSTOMEL cu acte-n regulă
Onor comisia de disciplină a Administraşiei Naşionale a Penitenciarelor, recunosc eu unul am fost sceptic, a dat dovadă de obiectivitate în cercetarea presupuselor abateri disciplinare sesizate de către Ciripel.
Săptămâna trecută aceasta a înaintat referatele întocmite cu această ocazie considerând că PROSTOMEL se face vinovat de comiterea unor abateri disciplinare prin ruperea raportului de incident şi prin ştergerea cu pastă corectoare a înregistrării acestuia în Registrul rapoartelor de incident.
PROSTOMEL după câteva zile de sevraj şi-a anunţat apropiaţii că va scăpa fără sancţiune deoarece a făcut contestaţie motivând încadrarea greşită a abaterii diciplinare, reţinându-se în sarcina sa încălcarea unei atribuţii prevăzute în fişa postului, fişă ce nu mai este de actualitate, fiind un model după Legea 23.
Are şi nu are dreptate, respectiva atribuţie fiind doar ceva în plus faţă de obligaţiile sale ca director adjunct prevăzute de Decizia nr. 497/04.06.2007 privind procedura disciplinară, atribuţii încălcate cu nonşalanţă de acesta. O referire clară la această decizie a directorului general încălcată poate ar fi fost mai bună dar este destul de clar şi aşa.
O altă speranţă mărturisită de PROSTOMEL se referă la prescripţia aplicării sancţiunii, sesizarea fiind făcută pe data de 05.02.2010, deci în urmă cu 88 de zile, aceasta prescriindu-se peste ... 2 zile.
Şi, aşa cum îi stă în caracter, iaraşi a început să uzeze de nume de mărimi ale ANP sau MJ, gen R.R., doar, doar o intimida onor comisia să nu-l sancţioneze.
Pentru a arăta cât de interesat este ca treburile să meargă bine la sectorul pe care-l coordonează acesta asasinează cu toate prostiile ofiţerii coordonatori, sunându-i pe aceştia pentru toate nimicurile cu care se confruntă zilnic cărora le cere sfatul.
De fapt unii spun că nu atrage atenţia decât asupra slabei sale pregătiri, eficiente sau nu, poate pe vremea legii amintite anterior.
Şi un comentariu de pe Penifest care merge la speţa noastră:
http://www.youtube.com/watch?v=Q3SWjtcmzoc
Daca ar durea prostia!
S-ar tzipa in Romania
Idotii fara vina si cretinii licentiati - Craioveanu ştie !!! care e treaba cu licenţa
Va dati premii, bani si functii
Intre voi va laudati
Sorinel pe submarin
Iesi de-acolo sa bem vin
Foaie verde si o ceapa
Daca as avea o tzeapa
Sa o infig unde va doare
Domnisori si domnisoare ...
Refren:
Lasa-ne, lasa-ne !
Ca ne-ai plictisit...
Lasa-ne, lasa-ne !
Ca ne-ai pacalit...
Lasa-ne, lasa-ne !
Ca ne-ai omorat
Lasa-ne, lasa-ne !
Ca ne-ai plictisit...
II:
Cu un singur neuron
Esti considerat beton - Sorinel ştie !!!
Du-te acasa, frate-frate
Neuronul e pe moarte
Du-te acasa si da-i foc
Ca ne-ai omorat de tot
Capu' n-are nici o vina
Da-i un suc de ghilotina
Da-i pana se plictiseste
Da-i ca poate altul creste
Si cu asta te-am lasat
Ca tare rau ne-ai suparat.
duminică, 2 mai 2010
Mavromati spune:
Fără cuvinte ...
Ma numesc Mavromati si nu-mi vine sa cred ce am citit despre Pelendava . Cunosc bine unitatea si specialistii de acolo ( daca mai sunt ).Cand am auzit prima data de impunerea respectarii legii achizitiilor publice si anularea redistribuirii de produse GAZ in cadrul sistemului , am crezut ca e o gluma proasta . Nu mai exista juristi la ANP ? Nu mai gandeste nimeni la DEA ? Nu pot spune decat... PACAT ! Pacat de munca depusa , de plnurile care existau si de viabilitatea lor .Imi pare rau de colegii de acolo care au transpirat si au visat sa fie macar felicitati pentru munca si daruirea lor . In ziua de azi ( din pacate )profesionalismul si daruirea sunt ...piese rare . Ii salut cu respect !