marți, 20 aprilie 2010

Întalnire staff Pelendava-sindicate-ANP

http://dl.transfer.ro/transfer_ro-20apr-ceda41c33b2.zip


În principiu s-a căzut de acord asupra contestării adresei de la ANRMAP, lucru absolut penibil, din moment ce HG 1849-2006 şi Ordonanţa 26-1996 sunt destul de clare în acest sens, dar Ungureanu nu poate recunoaşte faptul că aceasta doar a fost un subterfugiu pentru aşa-zisa falimentare a Pelendavei şi cedarea acesteia mafioţilor craioveni cat şi amicilor masoni.


În sfârşit se va face un plan de producţie, se va discuta şi aproba deşi perioada însămânţării majorităţii culturilor necesare activităţii penitenciarului a cam trecut. Dar, am încredere în specialiştii unităţii (a se exclude Craioveanu), aşa că încă se mai poate salva ceva din culturi.


Se pare că Penitenciarul Pelendava va fi definit ca unitate de producţie pentru sistemul penitenciar prin Regulament de Organizare şi Funcţionare aprobat prin Ordin al Ministrului Justiţiei.


Oricum din înregistrare se vede foarte clar că Firinel Ungureanu este foarte nervos şi irascibil. Demascarea încercării sale şi ale celor puşi de domnia sa în funcţii pe la Pelendava i-a căzut cu noduri se pare. Păcat că a rămas în continuare cu Direcţia Economică a A.N.P. în directă subordonare, în continuare va încerca să falimenteze Penitenciarul Pelendava pentru a-şi onora promisiunile.



Spicuiri:


Cel Ungurean (trofeul Gâgă): înţeleg că urmare a unor probleme legate de desfacerea produselor de la Pelendava există ... În sfârşit după aproape 1 an, de fapt 10 luni, înţelege si coordonatorul, din fericire doar al DEA deoarece nu mai nenoroceşte şi alte direcţii, din nefericire încă mai are ce nenoroci, există o problemă cu distribuţia produselor la Pelendava.


Cel Ungurean: a dat vina pe predecesori şi a informat auditorii despre faptul că aceasta problemă a pornit la începutul anului 2009 de la directorul adjunct DEA al PMS Craiova. Ceea ce nu a menţionat este faptul că directorul adjunct DEA la care făcea referire era CRAIOVEANU Ion.


Cel Ungurean: nu trebuie să plecăm de la premisa că Pelendava nu e importantă pentru A.N.P. şi că nu ne interesează ce se întâmplă. Ne interesează .... În continuare Cel Ungurean a citat din Oltenia Prison: în situaţia în care penitenciarele nu dispun de resurse financiare şi nu respectă prevederile contractuale datorită recesiunii economice, firmele care asigură aprovionarea întrerup activitatea de aprovizionare cu consecinţe nefaste pentru ordine şi siguranţa publică în situaţia declanşării unor revole ale deţinuţilor. Prin asigurarea aprovizionării de la Penitenciarul Pelendava, această situaţie este inexistentă.


Cel Ungurean: voi sunteţi de vină deoarece aţi avut venituri pe care nu le-aţi investit. A uitat însă să menţioneze câţi bani din veniturile proprii ale Pelendavei au fost solicitaţi de către A.N.P., fiind ulterior redistribuiţi altor unităţi.


Cel Ungurean: Pelendava începe să intre deja pe profit. Aici îl absolv de vină deoarece e clar că a susţinut şi el ce i-a spus Ciripel. Nu se cultivă nimic, legume, culturi, furaje, se cere restrângerea efectivului de animele pentru consumul propriu al Pelenavei, adică aproape 0. Adică MAI MULT DE NIMIC E PROFIT !!


Cel Craiovean premiant (în una din rarele apariţii episodice): A evitat răspunsul la întrebarea ce privea dubluc calcul al specialiştilor în costul de producţie. Răspunsul afirmativ a fost însă dat ulterior de directorul adjunct tehnic.


Cel Craiovean premiant (în una din rarele apariţii episodice): avem multe sacrificări de necesitate. Ceea ce nu a spus se referă la numărul rapoartelor responsabililor de ferme şi ale veterinarilor privind necesarul de medicamente de uz veterinar., rapoarte soluţionate ... negativ. Avem însă gazon, tuie, trandafiri.


Cel Cristachian: Pelendava este unitate economică.

Conform HG 1849/2004 Penitenciarul Pelendava face parte din instituţiile publice de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională.

Tot conform HG 1849/2004 Administraţia Naţională a Penitenciarelor planifică, organizează şi coordonează activităţile destinate ... dotării şi asigurării cu bunuri .

Conform Ordonanţei 26/1996, art. 10, instituţiile publice (în cazul de faţă Administraţia Naţională a Penitenciarelor) pot înfiinţa, în unităţile subordonate (în cazul de faţă Penitenciarul Pelendava) gospodării agrozootehnice care se vor organiza şi vor funcţiona potrivit normelor aprobate de către miniştrii (în cazul de faţă Ordin al Ministrului Justiţiei) .

Lipseşte doar ordinul sau mai precis modificarea O.M.J. nr. 963/c/05.07.2005.


Cum s-a ajuns aici:

- Firinel Ungureanu a impus printr-o adresă respectarea unei Ordonanţe ce nu era aplicabilă în cazul de faţă;

- Firinel Ungureanu nu a cerut directorului Penitenciarului Pelendava, în calitate de coordonator DEA întocmirea unui plan de producţie;

- Firinel Ungureanu acceptă ca BAGR-ul poate produce imprimate în imprimeria proprie şi să le distribuie unităţilor, dar nu acceptă ca Pelendava să facă acelaşi lucru. Probabil nu-l interesează terenurile infime ale BAGR.

- Firinel Ungureanu susţine că nu a dat bani Pelendavei deoarece nu se ştie clar câtă hrană mănâncă porcul !!! Va da bani doar după implementarea Nomenclatorului de hrănire a animalelor. Ceea ce nu spune este: l-a pus în locul lui Mavromati (ieșit la pensie), responsabil de activitatea GAZ-urilor din tot sistemul penitenciar, pe Tomescu Nicolae, de la Penitenciarul Mărgineni, penitenciarul său de proveniență.

Şamd


Realitatea este simplă însă şi tot el o enunţă voalat: ce treabă are producţia cu existenţa penitenciarului ??!!


Mai simplu de aşa nici că se putea. Adică ce dacă moare producţia, Pelendava va exista ca penitenciar. Doar că nu îi mai vor fi necesare terenurile. Adică aştea (zise olteanul din mine):


Patrimoniu - terenuri

– situată la 12 km de sediu, unde sunt concentrate 850 ha teren arabil din cele 967 ha aflate în administrare (se completează cu cele din jurul unităţii şi cele de la Făcăi). De aceste terenuri sunt interesate firmele lui Niţă Narcis Florin, SC Biz Solutions şi SC Agromec Dobroteşti SA, care dinainte de anul 1999, până în anul 2008 a fost partener de afaceri al Penitenciarului Pelendava, cu ambele firme, efectuând activităţi de lucrări agricole şi furnizare îngrăşăminte complexe (ex. în anul 2008 furnizare îngrăşăminte complexe de 143.245 RON). Acesta exact cu câteva zile înainte ca directorul Craioveanu Ion să susţină la A.N.P. arendarea acestor terenuri a făcut o sponsorizare Penitenciarului Pelendava (18-19.03.2010).

G.A.Z. FĂCĂI, care se află în imediata vecinătate a secţiei semideschise şi dispune de o suprafaţă de teren ocupată în incinta acestuia de 61.500 mp, un teren agricol de 80,84 ha, din care 70 ha irigabil, un mic parc de maşini şi utilaje agricole, clădiri, magazii, pătule şi alte spaţii.

150 ha, teren agricol in jurul unităţii, 19 ha incinta unităţii (Penitenciar Pelendava – str. Caracal, km. 8). De aceste terenuri se spună că este interesat un politician PNL-ist, apropiat firmei Ford. Interesat este şi Silvestru Florian, patronul SC Magic Prod Com SRL (cu obiect de activitate: lucrări de construcţie a drumurilor şi autostrăzilor), acesta ajutându-l printr-o sponsorizare să acopere un prejudiciu http://olteniaprison.blogspot.com/2009/12/strugurii-sunt-acrii.html . Fratele acestuia este fost şef serviciu economic din Administraţia Naţională a Penitenciarelor, obligat în anul 1996 să părăsească sistemul penitenciar, împreună cu directorul general de atunci, generalul Chiş, datorită unor afaceri dezvăluite de presă. Şi nu numai el.



Patrimoniu – unităţi de producţie

De aceasta este interesat Cherciu, patronul firmei SC Casa Noastră SRL, ce deţine în imediata apropiere a penitenciarului un important complex de vile de lux.