marți, 5 octombrie 2010

ofsaid

"Situaţia actuală reclamă o gândire mobilă, care să ofere soluţii pentru provocări directe precum reducerea resurselor şi radicalizarea revendicărilor sindicale şi combinarea lor cu atitudini şi revendicări politice. Directorii de penitenciare trebuie să se implice activ şi flexibil în relaţia cu sindicatele, pe baza respectului legilor şi regulamentelor. Simpla deviere a revendicărilor spre administraţia centrală e un semn fie de incapacitate, fie de indiferenţă, fie de pactizare cu revendicări sindicaliste sau politice şi acest lucru nu poate fi acceptat.

Solicit directorilor de penitenciare mai mult decât stabilitatea sistemului, asigurată cu succes până în prezent, solicit creativitate, flexibilitate şi fermitate în acelaşi timp. Directorii de unităţi trebuie să explice subordonaţilor că sunt o categorie profesională care se numără printre depozitarii autorităţii publice a statului.

Aceasta obligă la un anumit tip de conduita, descrisă în statutele profesionale. Fiecare este dator să le citească şi să le respecte în litera şi spiritul lor.” a declarat ministrul Justiţiei.


Această declaraţie este de fapt o "sarcină de partid", fie el şi independent, aşa cum îi place domnului Predoiu să se laude.

Directorii de penitenciare oricum nu aveau nevoie de astfel de sarcini. O parte din ei se conformaseră deja ideilor sugerate de Băsescu. Aşa cum se spune de şefii IPJ-urilor că au programat tragerile cu armamantul din dotare pentru data de de 07.10.2010, aşa şi anumiţi directori de penitenciare au început să faulteze mişcarea sindicală.

Spre exemplu se pare că Becheanu, directorul Penitenciarului Craiova a refuzat să participe, ca de obicei, la tragerea trimestrială împreună cu celelalte două penitenciare din Craiova şi a programat tragerea pentru 07.10.

Tătulescu, directorul Penitenciarului de Minori şi Tineri Craiova, ar fi alarmat unitatea în dimineaţa zilei de 28.09, cu ocazia mitingului BNS la care ar fi trebuit să participe sindicalişti SNLP.

Clasa oratorică a celor doi nu se compară. Predoiu, mai mult ştaif, a ieşit întotdeauna mai puţin în evidenţă cu declaraţii belicoase spre deosebire de Blaga. Chiar dacă realitatea nu a fost chiar aşa idilică.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Reguli pentru postare

1 - Oricine poate comenta articolele publicate pe blog fără a fi nevoie de înregistrare. Comentariile sunt moderate înainte de publicare.

2 - Pentru a putea fi publicate, comentariile trebuie să respecte următoarele condiţii:

•să se refere la subiectul articolului, sau să urmeze linia logică a unei dezbateri;
•să fie inteligibile;
•să respecte opiniile şi convingerile celorlalți cititori;
•să fie argumentate;
•să nu fie jignitoare, obscene, pornografice, abuzive sau ilegale;
•să nu conţină amenințări sau abuzuri verbale la adresa altor persoane care postează pe blog;
•să nu instige la ură sau discriminări de orice natură;
•să nu fie repetitive, lipsite de sens, sau spam;
•să nu incite la reacţii negative.

3 - Decizia de nepublicare sau de ştergere a unui comentariu este finală şi nu poate fi negociată. Puteţi reveni oricând cu un comentariu care să respecte regulile.