marți, 31 august 2010

50 % la Pelendava: îmi iubesc ciracii

Aşa cum ne-am obişnuit la Penitenciarul Pelendava legislaţia se aplică după bunul plac al leadership.

Deşi OMJ 399/2007, în articolul 2 din anexa 7 vorbeşte de proporţionalitatea pe corpuri şi sectoare de activitate, acesta are doar valoarea unui OMJ care îi dă posibilitatea lui Neluţu să dea 50 % ca o recompensă poentru servicii mai mult sau mai puţin oculte.

După ce doar la intervenţia organizaţiilor sindicale s-a reuşit ca Administraţia Naţională a Penitenciarelor să acorde numărul prevăzut de OMJ pentru 5 % din personal, respectiv 10, acum, acestea sunt acordate după ureche şi conform dorinţelor de stimulare a delaţiunii şi minciunii.

Sectorul operativ. Defavorizat aproape sub toţi directorii, mai puţin pe vremea comandantului Lăzăroiu, din nou, aceştia sunt consideraţi "paria" penitenciarului. Ca peste tot, cei care lucrează cu deţinuţii dau dovadă de coloană vertebrală, poziţia "ghiocelului" fiind mai puţin cunoscută în rîndul acestora. Ţinînd cont de numărul personalului, sectorului operativ ar trebui să i se repartizeze 3 sporuri de 50 %: un ofiţer şi doi agenţi.

Cîteva considerente:- după preluarea secţiei Făcăi aceştia îşi desfăşoară activitatea printr-o lipsă acută de personal, agenţii de la ture de la Pelendava asigurînd o parte din posturi,
- turele libere şi concediile sunt acordate foarte greu, cu încălcarea planificărilor,
- 4 agenţi de la ture asigură cele două puncte de lucru exterioare deşi în ştat nu sunt prevăzute posturi,
- 2 agenţi de la ture sunt repartizaţi la sectorul vizite,
- o zi de muncă la puncte de lucru la Pelendava implică paza şi supravegherea a peste 150 deţinuţi, mai mult ca în penitenciare de renume care au peste 60-70 agenţi doar la plutonul escorte.

Şi toate acestea fără probleme pînă în prezent.

Ofiţerii. Un şef de tură lucrează de cîteva luni la activitatea de cartografiere a penitenciarului şi secţiei exterioare desfăşurînd activităţi mult mai complexe decît cele prevăzute în fişa postului.
Un ofiţer instructor a întocmit noul plan de alarmare şi noul plan de pază şi apărare desfăşurînd activităţi de asemenea mult mai complexe decît cele prevăzute în fişa postului. Mai mul de atît acestea erau atribuţiile directorului adjunct SDRP.
Alt ofiţer instructor îndeplineşte şi atribuţiile de şef secţie. La fel mult mai complexe decît cele prevăzute în fişa postului.
De toţi aceştia Nelu şi Sorinel spun că nu merită. Ca să nu bată la ochi, au acordat ... un spor la sectorul operativ.
Ciracii. Deşi în anul 2010 au avut loc 3 incidente de securitate finalizate cu cercetarea în Comisia de disciplină a 4 funcţionari publici, inclusiv a ofiţerului cu informaţii clasificate, acesta va primi 50 %.
Aşa cum de altfel probabil va primi şi Nelu, şeful structurii de securitate din Penitenciarul Pelendava.
EmiLAŞ, sindicalistul obedient, s-a remarcat prin "chei" făcute la comandă celor indezirabili. În schimb acesta nu a finalizat nici o activitate de declasificare a documentelor declasificate prin decizia directorului penitenciarului din anul 2008. Reamintim faptul că la sfîrşitul anului 2008, cîteva sute de documente au fost declasificate de la secrete de serviciu la ordinare. Acestea se regăsesc în toate sectoarele de activitate conţinînd menţiunea: SECRET DE SERVICIU.

Cu toate acestea EmiLAŞ a luat unul din sporurile apartinînd sectorului operativ.

miercuri, 25 august 2010

50 % în Oltenia

Se ştie foarte bine faptul că 50 % a fost întotdeauna un motiv de discuţii uneori interminabile. Faptul că lucrările de excepţie sau de misiuni speciale sunt greu cuantificabile a dus la crearea sentimentului că acesta sunt acordate uneori în mod nejustificat, sindicatele solicitând deseori întreruperea acordării acestora şi distribuirea sumelor alocate spre alte alineate bugetare mai deficitare.

Într-un final, s-a ajuns la un oarece consens, din păcate unul din puţinele, între sindicate şi conducerea Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor. De comun acord, s-au transmis în unităţi, pentru lunile iunie şi iulie machete pentru propuneri, machete ce conţineau o serie de modalităţi de argumentare a propunerilor de acordare.

Directorii celor 5 penitenciare din Oltenia s-au remarcat prin nerespectarea procedurii stabilite sau a formatului machetelor puse la dispoziţie pentru motivarea propunerilor, sens în care, la conducerea A.N.P. a decis ca directorii în cauză să nu fie luaţi în calcul la acordarea acestui spor.

La CRAIOVA Becheanu în ambele luni a evitat nominalizarea directorului adjunct SDRP Calotă Marin deşi acesta a gestionat ca director adjunct zonalactivitatea de cartografiere din cele 3 unităţi. Incă de la convocarea de la Flamingo directorul adjunct Calotă a fost evidenţiat ca fiind cel mai avansat zonal” la acest capitol.

De remarcat şi faptul că 4 din directorii acestor unităţi mai puţin, tipic de altfel, PELENDAVA şi-au nominalizat cel puţin un director adjunct la acordarea acestui spor.
Doar nu putea Craioveanu să dea de înţeles administraţiei că mai poate fi cineva în unitate capabil să primească 50 % în afară de domnia sa.

Se pare că acesta aşteaptă să primească 50 % în luna august având în vedere rezultatele strălucite” obţinute cu ocazia alarmării întregii unităţi în vederea dezbaterii DILEMEI: De ce a murit PORCU`!!

luni, 16 august 2010

Vineri 13


Executati "Porcul", asa ar fi trebuit sa se numeasca comanda transmisa din dispecerat ce a alarmat personalul din Penitenciarul Pelendava in data de 13.08.2010.

Ca de obicei, alarmarea nu a avut scopul pregatirii personalului pentru o alarmare reala. Nu a fost urmata in fapt, poate in acte da, de nici un exercitiu practic, nici PSI, nici GI, nimic, nimicuta.

Sedinta s-a axat pe infierarea cu manie proletara a unuia din medicii veterinari. Ciripel l-a acuzat de CRIMA. Acesta a dat, zice domnia sa, dovada de crasa neglijenta in serviciu, iar un porc a decedat. Porcul a fost descris ca fiind indispensabil activitatii institutiei, a fost cantarit, probabil cu cantarul rusesc si a reiesit ca are 120 kg. Interventia sefului de ferma a mai temperat iesirile razboinice ale lui Ciripel, in realitatea porcul era un purcelus de vreo 30-40 kg.

Realitatea. In urma cu cateva zile Ciripel, in cerc restrans a sustinut ca urmatorul pe lista lui de victime este Mocanu, medic veterinar. Se spune ca acesta a fost unul din cei aflati "in carti" inainte de venirea lui Craioveanu la conducerea penitenciarului. Este de fapt singurul despre care s-a spus aceste lucruri care inca nu are o sanctiune sau un calificativ slab, ce l-ar face incompatibil cu ocuparea functiei de director.

Scurt istoric. Inca de la venirea sa ca director la Pelendava, Ciripel a refuzat sa achizitioneze medicamente de uz veterinar pentru cele doua ferme. De abia de doua luni, vazand teancul de rapoarte de achizitionare facute de sefii de ferma si de medicii veterinari cat si mortalitatea din ce in ce mai ridicata a animalelor, Ciripel a dat primii bani de achizitii de medicamente veterinare.

Prea tarziu .... deoarece vaccinurile nu au fost facute la timp, animalele au imunitatea scazuta iar mortalitatea continua. A sosit timpul pentru un tap ispasitor: dr. Mocanu. Ca de obicei, lucram psihologic, pregatim terenul.

Asa s-a facut aceasta alarma, personalul a fost "constientizat". Inamicul penitenciarului este doctorul veterinar. Nu conteaza ca este in concediu, nu conteaza ca nu a primit medicamente, nu conteaza ca nu a fost sprijinit in activitate si i s-au pus bete in roate ... este INAMICUL PUBLIC nr. 1.

Cand se va sesiza comisia de disciplina contra lui, lumea va sti ca e pe drepte, doar li s-a inoculat asta la ALARMA.

sâmbătă, 14 august 2010

Desert storm


Joi 12.08.2010 la Pelendava directorul adjunct Sorinel, inarmat cu un cantar de la fostii vecinii, rusii, a participat la controlul efectuat in Post control 1 la plecarea salariatilor spre casa.
Scopul declarat de catre Ciripel, leadership in acest penitenciar, a fost stoparea sustragerilor de produse.

Acest laitmotiv este folosit frecvent de Ciripel in fata sefilor de la ANP, acesta erijandu-se deseori in salvatorul acestui penitenciar.

In realitate ceea ce se intampla de peste un an de zile in aceasta institutie a statutului imi aminteste de nuvela Salcamul. Salcâmul lui Moromete este un simbol multivalent al aceste lumi, este un axis mundi, un simbol al independenței lui Moromete, personajul identificându-se cu acest arbore. Salcâmul lui Moromete are mai multe înțelesuri: este un semn de hotar și, o dată ce va fi tăiat, se poate ajunge la pierderea întregului pământ. Scena tăierii salcâmului este precedată de un bocet funerar, prevestind decăderea viitoare a protagonistului. Tăierea salcâmului constituie prima fisură a spațiului rural. Și coincide cu venirea acelui timp ce nu mai are răbdare și cu deruta ce îl cuprinde și îl înstrăinează treptat pe Moromete. Mitul care începe este unul al destrămării, semnificat prin tăierea salcâmilor și prin uciderea cailor, mitul lui Moromete.

Departe de mine gandul de a infiera actiunea fie ea si de imagine a celor doi. Insa cantarul folosit in aceasta actiune de imagine a fost retras ulterior. Doar nu putea fi lasat in continuare la agentii ce-si desfasoara activitatea acolo. Asta ar fi insemnat ca, permanent, acestia sa aiba posibilitatea sa verifice, procurori, politisti, sefi servicii logistica din SRI, apropiati si acoliti din real life, ce vin, la fel de permanent cum e necesar acel cantar, sa se aprovizioneze cu produsele penitenciarului.
In acele zile, de regula, agentul din post control este sunat si i se spune ca s-a "stricat" casa de marcat. Intamplator sau poate nu, aceasta functioneaza a doua zi. Si altfel, nu e greu sa platesti 5 kg de produse dar sa iesi pe poarta cu 20 kg.

Se intampla deseori ca personalul, ma rog, anumiti membri ai personalului sa primeasca ca raspuns la solicitarea de a cumpara produse ca nu a lucrat atelierul de carmangerie. Normal, acestia insa vad si ei masinile celor mentionati anterior, pline de produse autohtone.

Cantar auto CAND? Deoarece deseori cantitatile cumparate sau iesite pe poarta penitenciarului depasesc posibilitatile cantarului rusesc, asteptam ca Ciripel sa gaseasca solutii de cantarire si in aceste cazuri. Tot asa speram sa isi aminteasca faptul ca exista in zona Fermei de vaci un cantar auto, cantar ce poate fi folosit la cantarirea camioanelor ce pleaca incarcate cu balegar.
Uimitor sau nu, tot balegarul pe care-l folosea, uneori, fostul director Cucu ca ingrasamant natural, depozitat toata iarna pe platforma, s-a epuizat intr-un ritm alert, nefiind cumparata decat aproximativ 15 % din acesta. Restul a ajuns ca ingrasamant de gazon la o gramada din reprezentantii protipendadei craiovene.
Nu e greu de facut un calcul plecand de la capetele de bovine, tona de balegar si facturile rare de prin contabilitate.

Uzul acestui cantar cand exista suspiciuni ar da posibilitatea sefilor de tura si agentilor din post control sa verifice si cantitatea cu care ies pe poarta reprezentantii firmei ce a "ajutat" la treierat. Anul trecut s-au investit cateva miliarde in utilaje nefunctionale pentru ca in anul 2010 treieratul sa fie facut de terti, pe baza de "uium". Uium cantarit la cativa kilometri de penitenciar, fara ca la cantarirea acestuia sa participe o comisie. In acte o fi existat aceasta comisie, in realitate, la cantarire a participat doar un gestionar.

joi, 12 august 2010

Cazul Colibasi - partea III

Romania mai rau ca moldovenii.

Dreptul persoanei la opinie si libertatea de exprimare – drepturi si libertati care stau la temelia oricarei democratii

Dreptul persoanei la opinie si libertatea de exprimare – drepturi si libertati care stau la temelia oricarei democratii

miercuri, 11 august 2010

Cazul Colibasi - partea II

Dreptul la opinie este unul dintre principalele drepturi ale omului.Acest drept este inscris in Constitutia Romaniei la capitolul "Drepturile si libertatile fundamentale", articolul 30, alineatul 1, si suna astfel :"(1)Libertatea de exprimare a gandurilor, a opiniilor sau a credintelor si libertatea creatiilor de orice fel, prin viu grai, prin scris, prin imagini, prin sunete sau prin alte mijloace de comunicare in public sunt inviolabile."

George este un elev foarte inteligent, dar la scoala el nu raspunde la ore deoarece colegul sau, Florin, il ameninta ca daca va raspunde la ore inaintea lui, seara nu va mai ajunge acasa.Tinand cont ca George era elev in clasa a Vlll si in vara avea examen, activitatea lui la ore era foarte importanta.
George si Florin erau colegi de banca si tocmai de aceea Florin copia la toate lucrarile de la George, luand numai note de zece. Intr-o zi, la ora matematica, doamna profesoara a scris un exercitiu pe tabla si i-a intrebat pe elevi care dintre ei vrea sa iese la tabla si sa rezolve exercitiul.

Era un exercitiu destul de greu si nimeni din clasa, cu exceptia lui George, care nu avea dreptul la opinie, nu stia sa rezolve exercitiul. Doamna profesoara, vazand ca nimeni nu a ridicat mana a zis:

- In cazul acesta voi scoate la tabla un elev care nu a fost prea activ la ore!
A cutezat un moment doamna profesoara, aruncand o privire fulgeratoare prin clasa dupa care a zis:
- George! Te rog sa iesi la tabla si sa rezolvi exercitiul!

George s-a uitat la Florin, dupa care la doamna profesoara. Era foarte derutat si speriat. Nu stia ce sa faca. Dupa putin timp George a izbucnit in plans si a zis:

- Doamna profesoara, nu pot rezolva exercitiul.
La care doamna profesoara a spus:
- Te rog sa te calmezi si sa-mi spui si mie de ce plangi.

In acel moment toti colegii s-au ridicat in picioare si i-au explicat doamnei profesoare atitudinea lui George.

In ziua urmatoare, la ora de dirigentie, domnul dirigentie i-a luat de mana pe George si pe Florin si i-a dus la directiune. Dupa lungi discutii s-a ajuns la o concluzie:
- Deoarece i-ai incalcat colegului tau dreptul la opinie, vei fi exmatriculat fara dreptul de a te muta la alta scoala.

In urmatoarele zile George a redevenit elevul care fusese, iar la sfarsitul anului el a luat nota 10 la examenul de capacitate.
In acest fel, Florin a invatat o lectie: aceea ca cenzura de orice fel a dreptului la opinie este interzisa!
Nota: amuzant este ca am luat aceasta mica lectie de respectare a dreptului la opinie de la cei mai mici dintre noi ... elevii. Nea managerul public Angheluta probabil a lipsit la orele astea.

http://referat.clopotel.ro/Dreptul_la_opinie-7988.html

marți, 10 august 2010

Cazul Colibasi - partea I

M-am amuzat putin pe seama celor citite referitor la situatia de la Colibasi si absurda sesizare a Comisiei de disciplina a penitenciarului pentru simplul fapt ca un functionar public si-a exercitat dreptul la opinie prevazut de mereu violata Constitutie a Romaniei.

Dar ... am mai gasit ceva, concluzia e simpla, asa sef, asa subaltern.

Proiectul de modificare a Codului civil este un demers care a inceput in cursul anului 2004. In 2006, printr-un ordin al ministrului de justitie, numarul 828/C/24, s-a constituit Comisia pentru revizuirea proiectului noului Cod civil, comisie formata din 18 membri, respectiv colaboratori externi (printre acestia cadre didactice din Facultatea de Drept a Universitatii din Bucuresti) si personalul din cadrul Serviciului de drept privat al Directiei Elaborare Acte Normative, Studii si Documentare – Ministerul Justitiei. Se cuvine mentionat faptul ca din comisia respectiva a facut parte inclusiv Catalin Predoiu, doctor în drept, dar pâna la data de 29 februarie 2008, data numirii sale în functia de ministru al justitiei. Amendamentele formulate la proiectul Codului civil au fost finalizate in cursul lunii decembrie 2008. Proiectul a primit votul Guvernului in 13 martie 2009, fiind imediat livrat spre dezbatere Senatului. In toata aceasta procedura s-a omis un singur demers, prevazut de lege si in consecinta obligatoriu, demers care revenea Ministerului de Justitie, si anume punerea in discutie publica a Codului civil. Actiunea trebuia initiata si sustinuta de Ministerul de Justitie inainte ca textul proiectului sa fie aprobat de Guvern. Primul care a luat atitudine este Federatia Româna a Jurnalistilor, MediaSind, care a organizat ieri, pe aceasta tema, o conferinta de presa.

Drept nepatrimonial vs libertate de exprimare

Un element de noutate este crearea institutiei „persoanei fizice”, fiind acordata o atentie speciala asigurarii protectiei drepturilor si libertatilor civile fundamentale inerente personalitatii umane. In spatele acestor principii democratice laudabile se ascunde “pumnul pus in gura presei”. Ca sursa de inspiratie, fostul si actualul ministru de justitie Catalin Predoiu spune ca a folosit texte consacrate din Codul civil francez si Codul civil al provinciei Québec - Canada. Pe cale de consecinta, au fost introduse dispozitii care sa asigure protectia drepturilor personale nepatrimoniale, prin mijloace juridice specifice.In textul articolului 262, din capitolul “Apararea drepturilor nepatrimoniale”, aliniatul 2, se arata: orice persoana fizica are dreptul la ocrotirea valorilor strans legate de fiinta umana, cum sunt viata, sanatatea, integritatea fizica, demnitatea, intimitatea vietii private, creatia stiintifica, artistica, literara sau tehnica, precum si ale oricaror alte drepturi nepatrimoniale. In temeiul acestei prevederi, articolul urmator, 263, arata: persoana fizica ale carei drepturi nepatrimoniale au fost incalcate ori sunt amenintate poate cere instantei interzicerea faptei ilicite, interzicerea in viitor (…) sau poate cere instantei sa-l oblige pe autor sa indeplineasca orice masuri socotite necesare de instanta spre a ajunge la restabilirea dreptului lezat, inclusiv sechestrarea, distrugerea, confiscarea sau retragerea din circulatie a bunurilor sau mijloacelor care au servit la savarsirea faptei prejudiciabile.

Masura excesiva si restrictiva

Pentru intelegerea textului sa ne imaginam urmatorul scenariu: ziarul X pregateste o ancheta jurnalistica despre faptele unei persoane Y, fapte care pot fi de competenta unui organ de cercetare penala. Persoana afla despre respectivul material, se adreseaza instantei cu reclamatia ca ii sunt incalcate drepturile nepatrimoniale (asa cum prevede noul Cod civil), iar instanta decide blocarea aparitiei respectivului material. Mai mul, instanta poate dispune confiscarea calculatorului, agendei, dar si a altor mijloace de proba care sustin ancheta jurnalistica. Norica Nicolai, vicepresedinte al PNL, fosta sefa a Comisiei juridice din Camera Deputatilor, a afirmat referitor la aceasta chestiune: “Este o masura excesiva, care limiteaza libertatea de expresie. Si asta in conditiile in care orice statistica a Ministerului Public poate dovedi cat de mare este numarul dosarelor penale care au plecat de la autosesizari ale organelor de urmarire penala, dupa unele materiale, anchete si documente publicate de presa. Acum toate acestea se pot bloca.” In replica, ministrul Predoiu vede toate aceste prevederi dintr-un alt unghi, sustinand ca in fapt face o favoare presei. ”Principiile sunt de natura nu doar a proteja drepturile patrimoniale sau nepatrimoniale, dar si de a face o relatie mai transparenta între presa si subiectele de presa. Nici prin cap nu le-a trecut expertilor care au lucrat la Codul civil, si cu atât mai mult oficialitatilor statului, sa îngradeasca libertatea de exprimare”, a afirmat ministrul. Mai mult, în articolele 263 - 274 din noul Cod civil, ce reglementeaza activitatea de presa, nu se regaseste elementul de buna-credinta. Jurnalistii pot fi condamnati daca publica informatii gresite, fara sa se distinga între o informatie preluata cu buna-credinta dintr-o sursa oficiala sau o informatie falsa publicata cu rea-credinta. Proiectul face vorbire doar de “fapte neadevarate”, ceea ce înseamna ca jurnalistii vor fi obligati sa demonstreze adevarul absolut - o prevedere abuziva care intra în conflict cu jurisprudenta CEDO. Jurnalistii vor putea fi hartuiti în presa prin proceduri de urgenta. În cazul în care o persoana va cere “drept la replica”, institutiile de presa au obligatia sa raspunda petentilor în doua zile. În caz de refuz, petentii pot cere instantei obligarea la publicarea replicii. Procesul va fi judecat potrivit prevederilor referitoare la ordonanta presedintiala - în regim de urgenta si în sedinte secrete.

«Daca vreti o lege a presei – o facem!»

Norica Nicolai a completat tabloul cu urmatoarele detalii: “Respectivele prevederi au fost introduse in textul Codului civil dupa ce am plecat noi de la guvernare, deci de actualul executiv. Este absurd ca prevederi care sa aiba efect doar in ceea ce priveste mass-media sa fie incluse in Codul civil. Daca se urmarea reglementarea in domeniu, normal era sa se conceapa o lege organica speciala. Va fi greu pana la momentul in care printr-o ordonanta prezidentiala, emisa de un judecator, va fi interzisa publicarea unei anchete, din acel moment incolo practic jurnalismul de investigatii va fi un domeniu inchis, mort, inexistent, pentru ca oricine va clama prevederile Codului civil pentru a bloca aparitia unui text care poate prezenta detalii ce tin de domeniul penal, sub pretextul garantarii vietii private”. Ministrul justitiei, cu malitiozitate, a afirmat ca prevederile vor sa construiasca o “relatie matura între presa si subiectul de presa”, completand: “Nu ne-am propus sa facem o lege a presei, dar, daca doriti, o vom face!”. Ca un semn de bunavointa, Predoiu a invitat jurnalistii prezenti sa faca amendamente, daca doresc, la noile coduri, pentru a le trimite în Parlament. De notat este faptul ca intentia Guvernului este aceea de a trece proiectele Codului penal si civil prin asumarea raspunderii, deci fara a lasa loc pentru alte dezbateri si amendamente, in forma in care au fost concepute. Si daca tinem cont de majoritatea din Parlament, demersul este mai mult decat realizabil. Daca ar fi sa fie supus unei dezbateri, noul Cod civil ar putea intra în vigoare într-un an si jumatate–doi.