Surse din Administraţia Naţională a Penitenciarelor ne-au confirmat, vineri, existenţa acestui Raport al Corpului de control.
Se pare că Administraţia Naţională a Penitenciarelor va trebui să înainteze motivele pentru care începând cu luna februarie 2009, când directorul adjunct DEA (n.a. Ion CRAIOVEANU) al Penitenciarului Craiova a refuzat să mai primească produse de la Penitenciarul Pelendava motivând MAROTA achiziţiilor publice, continuând până în luna martie 2010 cu directorul Penitenciarului Pelendava (n.a. Ion CRAIOVEANU), acest penitenciar a fost în imposibilitatea transmiterii de bunuri fără plată (produse de carmangerie, carne şi subproduse pe bază de carne, brânză, etc.) unităţilor penitenciare.
Reamintim că MAROTA achiziţiilor publice inventată de Ion CRAIOVEANU încă de când era director adjunct DEA la Penitenciarul Craiova a fost continuată şi în perioada imediat următoare când acesta a fost recompensat cu funcţia de director la Penitenciarul Pelendava, apropate ducând unitatea la "faliment" prin lipsa obiectului muncii.
Intervenţia organizaţiilor sindicale din primăvara anului 2010, împreună cu intervenţia directorului general Ioan BĂLA, au salvat de la vânzarea en detail şi en gross a acesteia afaceriştilor locali, afacerişti care în luna ianuarie 2010 se pregăteau deja pentru arendarea unor părţi din terenuri, Ion CRAIOVEANU deplasându-se la Administraţia Naţională a Penitenciarelor pentru a obţine o aprobare în acest sens, din fericire, solicitare refuzată de conducerea A.N.P.
vezi Link 1 - sursa Penifest
vezi Link 2 - sursa Penifest
vezi Link 3 - sursa Penifest
vezi Link 4 - sursa Penifest
Aceleaşi surse din aparatul central au confirmat că Raportul Corpului de control al ministrului justiţiei se află pe biroul noului director general adjunct, Dorin Gabriel MUREŞAN.
În material se mai solicită monitorizarea şi întocmirea unui plan de eficientizare şi folosire la maxim a resurselor Penitenciarului Pelendava şi a celorlalte gospodării agrozootehnice, importante în contextul realităţilor economice, încheindu-se cu solicitarea de sesizare a Comisiei de disciplină împotriva directorului Ion CRAIOVEANU.
Astfel, ca să revenim la titlul articolului, noul director general adjunct, Dorin Gabriel MUREŞAN, se află într-o postură deloc de invidiat. În mod normal trebuie să dispună măsuri în consecinţă, măsuri care insă nu-l vor face de agreat de către susţinătorii lui Ion CRAIOVEANU din aparatul central. Neluarea acestor măsuri poate avea însă şi un efect de bumerang cunoscut fiind trecutul negativ al lui CRAIOVEANU încă din postura de locţiitor logistică la PMT Craiova.
Din cele citite la comentariile de pe FSANP acesta nu prea pare însă să fie erodat, încă, de sindromul clasic al A.N.P., de principiul corb la corb nu-şi scoate ochii, dar ... c`est la vie. Şi ce e mai important, are C.V. :) vezi LINK
parca el nu o sa vrea papica de sarbatori .
RăspundețiȘtergerecraioveanu e un cameleon . L-a pupat in dos pe ungureanu va face acelasi lucru acum cu muresan . stie sa se dea dupa cum bate vantul .
RăspundețiȘtergereIi dedic acest banc lui Craioveanu care sustine ca nu-l va schimba nimeni din director la Pelendava deoarece e singurul specialist pe Pelendava din Oltenia:
RăspundețiȘtergere- De ce nu se duc toti directorii de penitenciare in concediu in acelasi timp?
- Ca sa nu se vada ca merge puscaria si fara ei.
Tot lui Craioveanu si arhivei arse din Pelendava:
RăspundețiȘtergereSe face un sondaj international de opinie pentru a se afla cine sunt cei mai buni din lume pentru a păstra secretul de serviciu.
O americancă este prima care îsi spune părerea:
- Sotul meu stie unde lucrez, dar nu stie cu ce mă ocup. Iar eu nu stiu nici unde lucrează si nici cu ce se ocupă. Eu nu duc acasă hârtii de la serviciu si nici el nu aduce acasă hârtii de la serviciu.
Vine rândul japonezului care spune:
- Eu si sotia mea lucrăm în acelasi birou, dar eu nu stiu cu ce se ocupă si nici ea nu stie cu ce mă ocup.
În sfârsit vine si rândul românului, care o spune pe aia dreaptă:
- Eu lucrez singur în birou. Nu stiu cu ce mă ocup. Dar nici nu mă interesează!
Ce arhivă? După ce au trecut sărbătorile şi s-a terminat plimbatul ca moş Crăciun la Bucureşti, ai mai auzit ceva de arhivă sau de rezultatul controlului DIP? :P
RăspundețiȘtergereÎn afară de ce se laudă Nelu cu schimbările făcute printre cei de la DIP care l-au controlat, în rest e silenzio stampa :P
Mr.Craioveanu arata de parca l-a ciufulit cineva inainte si l-a obligat sa stea la "pozat"....concluzie:D:"Omu' ar face treaba buna,insa este mereu obligat..."
RăspundețiȘtergereMda, dacă nu i-aş şti trecutul poate aş merge pe varianta l-a obligat cineva să ia acele decizii ... dar dacă ştia că nu are 00 să nu susţină interesele unităţii şi le susţine pe cele ale celor care l-au pus în acea funcţie, e la fel.
RăspundețiȘtergereVorba cuiva, la cât e de mare, toată viaţa lui a mers cocoşat şi în loc de coloană vertebrală a avut un nevertebrat. :)
Batman, Batman
RăspundețiȘtergereasta e realitatea din penitenciare.bravo oltenia!
RăspundețiȘtergereoltenia nu mai vorbeste?ati fost vizitati de capete luminate?care sunt urmarile sau v-au redus la tacere si pe voi?
RăspundețiȘtergereinteresant...
RăspundețiȘtergere